Medicul-erou Cătălin Denciu, premiat de Organizația Mondială a Sănătății (video)

Medicul ATI de la Spitalul Județean Piatra-Neamț, rănit grav după ce a intrat în foc să-și salveze pacienții din incendiul care a cuprins secția ATI a unității sanitare anul trecut, a fost premiat de Organizația Mondială a Sănătății.

Dr. Cătălin Denciu este specialist în terapie intensivă în România. El a fost de serviciu în noiembrie anul trecut, îngrijind pacienții cu COVID-19, când a izbucnit un incendiu în spital. 10 pacienți au murit în incendiu, iar în încercarea de a-i salva pe alții, dr. Denciu a suferit arsuri de gradul III până la 40% din corpul său. Astăzi îl vom onora cu un premiu pentru slujba, sacrificiul și exemplul său”, a spus dr. Tedros Adhanom Ghebreusesus, directorul general al OMS, despre medicul român.

Copleșit de această recunoaștere, dar în același timp cu modestie, medicul român a mulțumit pentru distincția primită.

“Sunt emoționat și foarte impresionat să primesc recunoașterea muncii și a contribuției mele din partea Organizației Mondiale a Sănătății. Nu m-am așteptat nicio clipă la acest gest. Ii mulțumesc directorului general Tedros pentru acordarea acestei distincții și directorului regional Kluge pentru nominalizarea mea. Vreau să le mulțumesc din inimă colegilor belgieni, datorită cărora mă aflu aici, în fața dumneavoastră. Sunt onorat să accept aceasta distincție în numele întregului personal medical din România și din toată lumea care se află în primele linii în aceasta luptă. De asemenea, primesc acest premiu în numele tuturor pacienților COVID care au cunoscut suferința acestei boli și în numele familiilor noastre care sunt alături de noi, la bine și la rău. Nu sunt obișnuit să vorbesc mult, mi-am făcut datoria în fata pacienților și a colegilor. Meseria de doctor vine cu multe responsabilități și așteptări. Vă îndemn sa arătați solidaritate personalului medical, sa-i sprijiniți în orice fel si sa luptați împreună cu ei pentru a învinge această pandemie. Eroii sunt cei care, în fiecare zi, de peste un an, continua sa aibă grijă de pacienți si de familiile lor, în ciuda tuturor dificultăților si barierelor. E un premiu al celor care rezistă, care nu se dau bătuți si sunt foarte  mândru sa fiu unul dintre ei. Sănătatea este o victorie asupra suferinței si bolii. Împreună vom învinge”, a spus dr. Cătălin Denciu.

Medicul român a primit un premiu pentru atitudinea, sacrificiul și exemplul său profesional și uman.

Denciu a suferit arsuri grave în urma incendiului de la spitalul din Piatra-Neamț. El a suferit mai multe intervenții chirurgicale în Belgia, unde a stat mai multe luni pentru recuperare. Medicul-erou a revenit în țară în luna aprilie.

Tags: , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes