Medicii români pariază pe efectele vaccinării împotriva COVID-19: „Vaccinul provine din țări care nu se joacă cu așa ceva”

România se pregătește intens pentru campania de vaccinare anti-COVID-19. Însă, odată cu startul pe care autoritățile l-au dat, au apărut și numeroase voci care contestă eficiența serului.

În timp ce tot mai multe voci contestă eficiența vaccinului anti-COVID-19, medicii sunt de părere că acesta poate fi administrat fără probleme. „Noua generație de vaccinuri este mai sigură, din anumite puncte de vedere, datorită felului în care este această tehnologie nouă. Sunt tehnologii mai sigure decât alte vaccinuri, care se folosesc de ani de zile. Vaccinul provine din țări care nu se joacă cu așa ceva.” a precizat dr. Octavian Jurma, medic epidemiolog și cercetător, în direct la Medika TV.

Mai mult, specialiștii consideră că în momentul de față țara noastră ar trebui să pună la punct mult mai bine infrastructura necesară administrării vaccinului anti-COVID-19. „Programul de vaccinare ar trebui gândit mult mai atent. Putem lua exemplul Slovaciei și al programului lor de testare. Vaccinul trebuie însoțit de beneficii sociale pentru cei care se vaccinează și de niște obligații sociale pentru cei care nu se vaccinează și care trebuie să respecte măsurile de protecție sanitară în vigoare. Noi trebuie să ne facem griji cum o să-l aducem pentru că uitați că avem probleme cu acest banal vaccin antigripal” a mai spus dr. Octavian Jurma.

Ministerul Sănătății a elaborat o strategie în ceea ce privește vaccinarea anti-COVID-19 în țara noastră. Coordonatorul campaniei de vaccinare la nivel naționala fost desemnat medicul infecționist Valeriu Gheorghiță, din cadrul Spitalului Militar Central. Mai multe puteți citi aici.

Tags: , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes