Medicii rezidenți dau cărțile pe față. Școlile de medicină pregătesc viitori birocrați și mai puțin doctori

Sistemul medical din România încă nu este pregătit pentru a-i susține pe medicii rezidenți. Viitorii specialiști se plâng de faptul că, de cele mai multe ori, sunt tratați cu indiferență și ignorați chiar de către cei care ar trebui să-i învețe să devină medici cu adevărat.

Medicii rezidenți se plâng de faptul că statutul lor în cadrul spitalelor nu este respectat și, de foarte multe ori, sunt tratați cu indiferență și chiar neîncredere de către pacienți.

Medicul rezident este perceput ca și când n-ar fi medic. Li se întâmplă multor colegi. Multă lume nici nu știe ce e medicul rezident, ce face. Medicul rezident este proaspătul absolvent, în anul I, care-și începe pregătirea, e novice, de acord, de acum învață. Evident sunt câțiva ani, între 3 și 6, în care ești sub supravegherea unui supraveghetor. Că au fost medici rezidenți neglijați sau ignorați, da au fost, pentru că programele de rezidențiat puteau fi structurate mult mai bine. Materia care se învață este prea veche, iar examenul nu testează exact abilitățile medicale, ci doar abilitatea de a reține informații”, a precizat dr. Emanuel Moisă, medic rezident ATI la Spitalul Elias din București, în direct la Medika TV.

Mai mult decât atât, medicii rezidenți, cel puțin în primii ani, sunt transformați de superiori în birocrați. Aceștia sunt obligați să completeze hârtii, în loc să fie învățați cum trebuie tratat un pacient.

Șocul pentru un medic rezident este atât de mare, în momentul în care vede că intră în programul de rezidențiat și o mare parte din activitatea lui se reduce la birocrație. Un medic rezident încă de la început se ocupă de tot ceea ce înseamnă internări, externări, pe parte procedurală, pe parte de hârtii efectiv. Rețete, trimiteri, bilete de trimitere. Tot ce înseamnă partea de scriere“, a explicat dr. Ioan Alexandru Mirea, medic rezident psihiatru la Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia”, pentru Medika TV.

De asemenea, programele de pregătire pentru viitorii medici includ prea puțină interacțiune între aceștia și pacienți.

În școala de medicină din România, majoritatea informațiilor care ni se livrează nouă ca studenți sunt de factură științifică și noi nu ne lovim cu această componentă umană a medicinei, astfel încât în momentul în care ajungem medici rezidenți, avem de-a face cu pacienți și pentru foarte mulți este un șoc”, a mai spus dr. Ioan Alexandru Mirea, medic rezident psihiatru la Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia”, pentru Medika TV.

Tags: , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes