Nenumăratele suspiciuni de malpraxis și scandalurile din sănătate au impactat asupra condițiilor în care medicii români își desfășoară activitatea , dar și asupra relației medic-pacient, o relație care se șubrezește în lipsa încrederii.
Subiectul a fost dezbătut, luni seara, la Medika Special, în prezența a doi medici specialiști și a unui avocat specializat în malpraxis. Discuția a pornit de la faptul că, în lipsa unor reglementări foarte clare, opinia publică din România nu distinge între malpraxis și accident. Tendința este ca toate cazurile să fie apreciate drept erori medicale, motiv pentru care multe dintre situațiile care îi nemulțumesc pe pacienți ajung să fie reclamate la poliție sau parchet, fără să fie traversat vreun filtru prealabil.
Dr. Letitia Coriu, medic primar ATI, membru în comisia de disciplină a Colegiului Medicilor București, a explicat că, la comisia din care face parte ajung uneori cazuri în care pacienții sau aparținătorii nu au suficiente informații și nu știu cui să se adreseze.
În România, cazurile de malpraxis pot fi reclamate la:
- Comisia de monitorizare şi competenţă profesională pentru cazurile de malpraxis din cadrul Direcției de Sănătate Publică;
- Conducerea unității sanitare, pentru o răspundere în baza Codului Muncii;
- Colegiul Medicilor, pentru o răspundere disciplinară;
- Parchetul /poliția, pentru răspundere penală, în baza Codului Penal;
- Instanța de judecată, pentru răspundere civilă, în baza Codului Civil.
În alte țări, există mai multe filtre din care fac parte specialiști din diferite domenii, uneori chiar magistrați, iar, la nivelul acestor comisii, lucrurile își găsesc soluționarea fără a mai fi nevoie de o anchetă penală sau de un dosar în instanță.
Avocatul Eduard Făgărășanu, specializat în malpraxis, a explicat care sunt situațiile care întrunesc condițiile pentru ca eroarea medicală să fie considerată faptă penală.
La rândul său, dr. Marian Stamate, medic primar ORL la Spitalul Colțea, a vorbit despre nevoia unei implicări mai serioase a Colegiului Medicilor pentru a îmbunătăți condiția medicului în România.