Instituţia Prefectului Vrancea a depus, marți, o plângere penală pe numele unui medic de la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Pantelimon” Focşani, după ce angajatul spitalului a mers la serviciu, cu simptome COVID-19 și a intrat în contact cu colegii săi. Medicul este chirurg și s-a prezentat la serviciu ”deşi a cunoscut încă din data de 23 martie că a intrat în contact cu alte cadre medicale confirmate cu virusul COVID-19 şi a prezentat simptomatologie specifică acestui virus de la data menţionată, a continuat să îşi desfăşoare activitatea specifică actului medical în cadrul Spitalului Judeţean Focşani, intrând în contact, cu bună ştiinţă, cu restul personalului medical şi cu pacienţii”, se arată într-un comunicat transmis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Focșani.
Pe numele chirurgului a fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicire a combaterii bolilor. Acesta este al treilea dosar penal în care este vizat un medic vrâncean. Alți doi –unul de la Spitalul Militar și altul de la Spitalul din Adjud- au plângeri penale pentru aceeași infracțiune.