Introducerea educației sexuale în școli este un subiect controversat, pe care autoritățile evită să-l dezbată. Medicii susțin însă că este important ca elevii să aibă parte de cunoștințe din această perspectivă, pentru a deveni adulți responsabili în ceea ce privește viața sexuală și concepția unui copil.
România este pe primele locuri în Uniunea Europeană în ceea ce privește adolescentele care aduc pe lume copii. Medicii susțin că dacă ar exista o mai bună educație sexuală, acest fenomen ar putea fi controlat.
„Pentru tinere mai mult decât data primului consult ginecologic, mă gândesc că este importantă educația sexuală. Din păcate ar trebui să se întâmple din timp, în moduri diferite, în funcție de vârstă, este important să înțeleagă tinerele felul în care atitudinea adoptată în acest început le poate afecta restul vieții. Suntem pe primele locuri în Europa în privința nașterilor la mame minore, accesul la contracepție este limitat, dar lucrurile ar sta altfel dacă ar exista acces la educație sexuală eficientă. Fetele tinere trebuie să fie conștiente de faptul că sistemul lor reproductiv funcționează altfel decât cel al partenerilor lor și că există riscul de infecții care le pot afecta în mod iremediabil fertilitatea”, a explicat dr. Alina Veduță, medic primar obstetrică – ginecologie Spitalul „Filantropia” București, în direct la Medika TV.
Mai mult decât atât, specialiștii susțin că tinerele, imediat după începerea vieții sexuale, ar trebui să meargă la un consult ginecologic, pentru a evita problemele de sănătate ulterioare.
„În mod sigur după începerea activității sexuale trebuie mers la controale ginecologice. Este important să se efectueze acele teste Papanicolau pentru detectarea precoce a cancerului de col uterin. Din păcate avem o incidență mult mai mare decât în restul Europei, pentru că nu toată lumea ajunge sau alege să facă aceste teste în timp util”, a mai spus dr. Alina Veduță, medic primar obstetrică – ginecologie Spitalul „Filantropia” București, în direct la Medika TV.