Astăzi au avut loc mai multe percheziții în București şi în patru judeţe într-un dosar de înşelăciune. Asta după ce anul trecut Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara a cumpărat pentru medicii și asistenții din prima linie de luptă împotriva COVID-19 măști care ar fi trebuit să le ofere o protecție ridicată. Este vorba despre măști FFP3 ce poartă o marcă înregistrată cunoscută, care aparent erau niște falsuri.
Chiar reprezentanții spitalul au anunțat autoritățile și au retras măștile respective din secții.
“Le-am retras de pe secţii. Vorbim de măşti FFP3, o anumită marcă, cărora efectiv le pica filtrul care era aplicat pe ele. Aceste măşti au fost cumpărate prin achiziţie, de spitalul nostru, aveau toate certificatele în conformitate. Am luat legătura cu distribuitorii care ne-au asigurat de toată buna lor credinţă şi că sunt la dispoziţia autorităţilor, dar din nefericire, din 25.000 de măşti să ai 12.000 de măşti neconforme înseamnă efectiv crimă. Nu poţi să pui oamenii să poarte măşti neconforme, să intre în zona roşie cu aceste măşti prin care, practic, inhalezi tot aerul contaminat cu SARS CoV-2 şi după aceea să mai ai pretenţia ca personalul medical să fie sănătos. Cine face acest gen de lucru face o crimă la adresa personalului medical. Vorbim de crimă. (…) Practic, erau amestecate măşti bune cu măşti care nu erau conforme”, a declarat încă din toamna anului trecut dr. Cristian Oancea, managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Timişoara.
De altfel, acesta a făcut și o demonstrație, după cum se poate vedea mai jos, într-o înregistrare făcută de publicația Opinia Timișoarei.
“Este vorba despre măştile achiziţionate anul trecut, în luna noiembrie. Atunci angajaţii spitalului s-au trezit în ATI şi pe Secţie că respiră prea uşor. Căzuseră filtrele. Au ieşit repede, apoi s-au verificat filtrele măştilor proaspăt achiziţionate şi atunci am observat cu toţii că filtrele se desprind prea repede. Imediat s-a luat măsura să nu se mai dea măşti la personal, din acel lot. Toţi au purtat măşti din acel lot, în perioada respectivă, dar destul de repede s-a depistat că sunt neconforme. Spre norocul nostru, mai aveam în stoc măşti de protecţie”, a declarat și dr. Virgil Musta, citat de news.ro.