Medicii de familie ar putea fi recompensaţi pentru cazurile de cancer depistate în fază incipientă

nicolae-banicioiuMedicii de familie ar putea fi recompensați pentru cazurile de cancer depistate de către aceștia în fază incipientă, a declarat vineri ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu.

„Încercăm în aceste discuții cu medicii de familie să-i luăm parteneri și pentru orice pacient descoperit în stadiu incipient cu o asemenea afecțiune acei medici să fie compensați. Plata se va face pe rezultat, pe cazurile incipiente detectate”, a precizat Nicolae Bănicioiu la Forumul Pacienților.

Potrivit acestuia, marea problemă în România este că pacienții sunt descoperiți cu cancer în stadii avansate, lucru care face boala greu tratabilă dar și costisitoare.

Referindu-se la medicii rezidenți, ministrul a spus că în următoarele două zile se vor finaliza plățile și pentru luna februarie pentru bursele acestora.

Ministrul a mai anunțat că în scurt timp va da o directivă către toate spitalele, astfel încât acestea să asigure rampe de acces pentru pacienții care au nevoie de acestea.

„Unele spitale au realizat acest lucru, dar le vom controla pe toate”, a spus Bănicioiu.

În ceea ce privește proiectul de lege privind malpraxisul, ministrul a spus că acesta este unul foarte important, care trebuia finalizat de mult timp și care, în prezent, este în faza finală.

Sursa: AGERPRES

Categorii: Știri
Tags:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Ți-ar putea plăcea