Guvernul caută soluții pentru a opri plecările prin demisie din sistemul medical românesc, în plină criză de coronavirus. Sunt analizate două variante, a anunțat, miercuri, la Europa FM, premierul Ludovic Orban. O variantă ar fi să li se ridice medicilor care demisionează, în plină criză, dreptul de liberă practică, o alta ar fi prelungirea perioadei de preaviz, astfel încât medicii să fie ținuți în activitate. Șeful Guvernului a explicat că ar opta,mai degrabă, pentru cea de-a doua variantă.
”Personal, nu aș opta pentru o variantă extremă, să li se interzică dreptul de liberă practică. Eu le-aș da dreptul să se mai gândească, adică să prelungim perioada de preaviz. Este posibil să facem asta în perioada de stare de urgență, prin derogare de la Codul Muncii”, a spus premierul.
”Avem nevoie de fiecare medic, de fiecare asistent medical, de fiecare personal cu experiență. Trebuie să asigurăm condiții mai bune în spitale, să cumpărăm materialele necesare, să asigurăm resursele necesare” a adăugat Ludovic Orban.