Cu peste jumătate de milion de cazuri la nivel global în 2019, artroza este o problemă de sănătate extrem de răspândită și în creștere cu 113% față de 1990. Din fericire, tehnologia a progresat enorm, medicii buni putând realiza operații de finețe și tratamente performante și în clinicile din România.
„Sunt două categorii de probleme de sănătate cu care pacienții vin la cabinetul de Ortopedie”, spune dr. Mihai-Paul Năstase, medic primar ortoped la Spitalul de Ortopedie și Chirurgie Plastică MedLife. Este vorba despre „cele acute, cum sunt traumatismele, și cele cronice, cum sunt artrozele. Vârsta la care se prezintă unii pacienți cu artroză sau defecte de cartilaj este din ce în ce mai mică, iar acest lucru este îngrijorător”, spune medicul.
Pasionat de ortopedie încă din copilărie
Dr. Mihai-Paul Năstase a făcut sport de performanță și s-a confruntat el însuși cu unele accidentări, care l-au adus în camera de gardă de Ortopedie, unde și-a dat seama nu doar că înțelege cum au loc procesele de tratament ortopedic, ba chiar că i se pare logică și interesantă această specialitate medicală. Avusese contact cu sistemul medical și mediul spitalicesc încă din copilărie, prin intermediul mamei sale, care este medic anestezist. Așa se face că adesea își petrecea zilele prin săli de operații. Ba chiar își amintește cum, pe la 10 ani, a primit o provocare de la un ortoped pe când se afla la cantina spitalului – să taie o pulpă de pui fix prin articulație: „Evident, nu am reușit, dar provocarea mi-a rămas în minte până în prezent.”, rememorează dr. Năstase momentele care i-au îndreptat pașii spre meseria actuală.
Încă din facultate, practicile de vară le-a făcut tot într-o secție de ortopedie, așa că alegerea specialității la rezidențiat a fost evidentă. A optat pentru ortopedie datorită ușurinței cu care înțelegea „anatomia membrelor, logica diagnosticului și provocarea tratamentului. Se spune că, în general, este ușor să pui un diagnostic în Ortopedie și Traumatologie și toată arta stă în aplicarea tratamentului corect. În plus, satisfacția pacientului este de neprețuit”, explică dr. Mihai-Paul Năstase. Mediul privat, respectiv spitalul MedLife, i s-au potrivit-mănușă, deoarece aici a găsit „libertate de decizie, de tratament actualizat, precum și dotarea cu echipamente care să permită aplicare oricărui tip de tratament chirurgical și nu numai – chiar dacă uneori pare de domeniul SF”, explică medicul.
Pentru dr. Năstase, calitatea actului medical este pe primul loc: „Îmi doresc să plec din sala de operații știind că am putut face totul pentru pacient, având toate instrumentele necesare la dispoziție din partea unității medicale. În momentul în care terminam rezidențiatul, aceste lucruri erau dificil de obținut fără compromisuri într-un spital de stat.”
Pe lângă cazurile de boală artrozică (citește aici mai multe despre diagnostic și tratament), despre care dr. Năstase spune că sunt întâlnite din ce mai frecvent, o altă categorie de probleme adresate cabinetului de ortopedie este reprezentată de patologia tumorală (află ce este cancerul osos), care poate pune chiar și medicii buni la încercare. De exemplu, „un caz operat zilele trecute a fost cel al unui pacient de 34 ani. A fost necesară o reconstrucție de cartilaj în două din cele trei compartimente ale genunchiului, ceea ce este extrem de neobișnuit. Totuși, a reprezentat singura lui șansă de a întârzia o eventuală protezare a genunchiului, o protezare prematură”, explică medicul.
Chirurgia minim-invazivă a avansat foarte mult
Însă cazurile dificile nu îl sperie pe medic, deoarece posibilitățile de tratament sunt mult mai bune în prezent față de anii anteriori: „Chirurgia minim invazivă a avansat foarte mult, la fel și cea asistată robotic. De asemenea, metodele reconstructive de cartilaj sunt din ce în ce mai performante. Designul protezelor s-a schimbat și el într-o măsură în care putem să creștem rata de satisfacție a pacienților noștri. Și noi, ca ortopezi, suntem din ce în ce mai bine aliniați la normele actuale de diagnostic și tratament. Factorul uman cred că este cel care a progresat în mod deosebit, nu neapărat tehnologia din spate – cunoștințele pe care le acumulăm, laolaltă cu atenția și grija concentrate pe pacient și nevoile sale”, spune dr. Năstase, care s-a supraspecializat în chirurgia genunchiului, dar fără să neglijeze abilitățile de comunicare. „Vorbesc cu echipa mea mult. Îmi împărtășesc inclusiv temerile, obstacolele, posibilele complicații. Cer și alte puncte de vedere. Nimeni nu le știe pe toate și este bine să ai și o privire de ansamblu asupra unui caz dificil”, conchide medicul.
Chiar dacă tehnologia a progresat, temerile pacienților nu au dispărut. Aceștia se tem nu atât de mult de intervenția chirurgicală în sine, ci mai mult de perioada de recuperare: „Este cea mai importantă problemă pe care trebuie să o gestionez din punct de vedere psihic”, spune dr. Mihai-Paul Năstase și detaliază: „Operația în sine nu este neapărat teama principală. Vorbim despre teama de anestezie – una justificată, pentru că nu e ușor să te lași pe mâna cuiva care te sedează, te anesteziază de la brâu în jos sau te intubează. La fel, nu e ușor să te duci să fii tăiat… În al treilea rând abia, vine și rata de succes a operației în sine și teama de riscuri și complicații, care sunt o realitate, indiferent de operația propusă.”
Medicul primar ortoped reușește însă să-și liniștească pacienții insuflându-le încredere, oferind empatie, dar și disponibilitatea de a le răspunde la întrebări oricând au nevoie: „Le spun că mediul în care lucrez este bine controlat și organizat și că voi face tot posibilul ca ei să fie bine. Le vorbesc despre pregătirea mea profesională: alături de recomandările altor pacienți, pregătirea continuă reprezintă un factor de încredere că medicul răspunde nevoilor pacientului în mod corect și responsabil.”
Recomandări esențiale pentru pacientul de la Ortopedie
În gestionarea unui caz, specialistul MedLife se asigură în primul rând că planul de tratament este cel corect. Apoi se asigură că pacientul are parcurs postoperator care să-i permită o recuperare fără dificultate, că are sprijin acasă și că este pregătit inclusiv psihic pentru călătoria pe care urmează să o facă împreună cu echipa medicală. Medicul subliniază cuvântul „împreună”, pentru că el consideră că face echipă cu cei implicați: medicul, pacientul, anestezistul, kinetoterapeutul, personalul de asistență medicală și cel auxiliar. „Nimic nu se poate face dacă unul dintre membrii acestei echipe nu este în sinergie cu ceilalți”, spune dr. Năstase și adaugă: „Sfatul meu principal este să comunice cu mine. Am văzut că, uneori, deși au numărul meu de telefon, există o reticență în a nu mă deranja inutil. Le spun pacienților că prefer să mă sune, chiar dacă se dovedește că nu era necesar, decât să apară vreo complicație care putea fi rezolvată ușor dacă știam despre ea din timp, și nu abia la controlul postoperator. Le spun, de asemenea, că este esențial să aibă încredere în ei și să respecte întocmai indicațiile mele, chiar dacă li se pare inițial greu sau imposibil; le mai spun că, deși bine intenționați, vecinii, prietenii sau cunoștințele fără pregătire medicală, care pot emite opinii despre situația lor, a pacienților, pot influența în mod negativ tratamentul și evoluția acestuia”.
Există prevenție și în domeniul ortopediei
Întrebat despre existența prevenției în acest domeniu, al ortopediei, dr. Năstase spune că da, ea există, și este mult subapreciată: „Prevenția se face prin mișcare, controlul greutății corporale și controale periodice la medicul de familie, în special în cazul persoanelor în vârstă, care dezvoltă afecțiuni degenerative. Sfatul meu este să ne prezentăm rapid la medic atunci când avem o problemă, nu să așteptăm ca problema «să se vindece de la sine».” În orice caz, dacă suferim de o durere pe care o suspectăm ca fiind de origine osoasă sau articulară, specialistul ne recomandă să ne prezentăm de urgență la medic: „Durerea este modul organismului de a ne semnala o problemă. La fel, imposibilitatea de a face anumite mișcări sau activități. Noi îi zicem impotență funcțională. Acestea sunt două dintre motivele pentru care pacienții se prezintă la noi, dar uneori mult mai târziu decât ar fi fost cazul. Sfatul meu este, așadar, să nu aștepte prea mult timp până să se prezinte la medic.”
Dr. Mihai-Paul Năstase amintește că, în meseria sa, ca și în multe altele, „nu te oprești niciodată din a învăța” și că e esențial să comunici: „Să recunoști că nu există perfecțiune, ci doar perseverență, hotărâre și constanță în evoluție. Să admiți eșecul, să îți asumi și să fii responsabil față de oamenii de lângă tine. Să admiți că, la sfârșitul zilei, suntem oameni, cu bune, cu rele, cu sentimente și nevoi, cu familii și situații particulare. Și că șabloanele există doar în cărți, iar singurul chirurg care nu se confruntă cu complicații în sală este cel care nu operează.”
***
Acest articol este susținut de MedLife, cea mai mare rețea de servicii medicale private din România, și își propune să fie o sursă de informare și inspirație pentru o viață sănătoasă și echilibrată. Sănătatea reprezintă principala sursă de fericire a românilor. La MedLife, fericirea oamenilor ne bucură și ne motivează să oferim soluții medicale la cele mai înalte standarde. Indiferent de specialitate, la MedLife găsești oricând medici buni, a căror expertiză este completată de cele mai avansate tehnologii din domeniul medical și o infrastructură modernă, asigurând o îngrijire personalizată fiecărui pacient. Află mai multe detalii despre toate serviciile pe www.MedLife.ro.