O echipă de medici militari formată din 5 medici, 5 asistenți medicali şi 5 specialişti în domeniul evitării contaminării pleacă, luni, în Statele Unite, pentru două săptămâni, pentru a-i ajuta pe medicii din Alabama să lupte cu coronavirusul. În același timp, este un schimb de experiență între specialiști.
Ceremonia plecării se desfășoară luni la Baza Aeriană 90, unde sunt prezenți premierul Ludovic Orban, ministrul Apărării Nicolae Ciucă, ambasadorul SUA la Bucureşti, Adrian Zuckerman.
”O echipă de 15 specialişti din Ministerul Apărării Naţionale, alcătuită din cinci medici, cinci asistenţi medicali şi cinci militari specialişti în domeniul CBRN (n.r. – chimic, biologic, radiologic şi nuclear), va pleca luni, 25 mai, în SUA, pentru a oferi sprijin autorităţilor statului Alabama, în contextul măsurilor de combatere a pandemiei COVID-19”, a anunţat MApN.
Pe durata misiunii, medicii militari români vor lucra în spitale de pe teritoriul statului Alabama unde îi vor sprijini pe colegii lor străini. De asemenea, membrii echipei se vor informa cu privire la modul în care sunt aplicate în SUA metodele de combatere a infectării cu noul coronavirus.
“În spiritul solidarităţii şi cooperării între SUA şi România, este o misiune care are de pe o parte obiectivul de a fi alături de medicii din SUA, dar de asemenea de a vedea foarte clar cum acţionează echipele medicale din SUA în lupta împotriva COVID. Urez succes misiunii noastre şi folosesc din nou această ocazia pentru a transmite un mesaj ferm: între SUA şi România este un solid parterneriat strategic care generează acţiuni comune în toate domeniile de activitate”, a transmis luni premierul Ludovic Orban.
De la debutul pandemiei de coronavirus, medici din România au mai participat la misiuni internaționale similare în Italia şi Republica Moldova.