Medicamentul care, în combinație cu Remdesivir, reduce perioada de recuperare a bolnavilor COVID-19

Un medicament prescris pentru artrita reumatoidă, produs de compania Eli Lilly, s-a dovedit extrem de eficient în cazul bolnavilor de Covid-19 atunci când a fost administrat împreună cu Remdesivir, reducând considerabil perioada de recuperare a pacienților, potrivit Reuters.

Medicamentul Baricitinib, comercializat sub numele de Olumiant, ar putea fi autorizat de Administrația pentru Medicamente și şi Alimente (FDA) pentru a fi folosit în cazurile cazurile de infecție cu noul coronavirus, după cum au anunțat reprezentanții companiei producătoare, care vor să depună documentația, pe baza rezultatelor studiului clinic la care au luat parte peste 1.000 de pacienţi.

Ca medicament care este deja aprobat şi disponibil, considerăm că Baricitinib poate fi o opţiune de tratament suplimentară importantă, în timp ce comunitatea medicală continuă să înveţe cum să gestioneze cel mai bine pacienţii spitalizaţi cu Covid-19”, a declarat Vamil Divan, analist, citat de Reuters.

Potrivit studiului, medicamentul ajuta la suprimarea reacţiei imunitare numită ”furtuna de citokine”, care în multe cazuri a avut efecte mortale.

În cadrul studiului, medicamentul, în combinație cu Remdesivir, a fost administrat pacienților internați în spitale din Statele Unite, Europa, Asia şi America Latină.

Tags: , , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes