Medic infecționist, despre Alexandru Arșinel, testat pozitiv după vaccinare: “E dovada că dacă mă vaccinez și mă infectez nu voi face o formă severă de boală”

Îndrăgitul actor Alexandru Arșinel este internat în spital, alături de soția sa, după de amândoi au fost testate pozitiv pentru noul coronavirus. Arșinel are probleme de sănătate mari și vechi, aflându-se, practic, în grupa de risc. Cu toate acestea, atât el, cât și soția, au forme ușoare de COVID-19.

Diagnosticul a venit după ce soții Arșinel s-au vaccinat împotriva COVID-19.

Medicul infecționist Adrian Marinescu spune că aceasta este o dovadă clară a faptului că vaccinul funcționează, pentru că, deși s-au infectat și fac parte din categoria de risc, care poate dezvolta complicații severe, sunt feriți de acestea tocmai pentru că au căpătat imunitate prin vaccinare.

E dovada că dacă mă vaccinez și apoi mă infectez nu voi face boala, nu voi face o formă severă, nu voi avea complicații.  Vorbesc aici de persoane vulnerabile, de vârstnici, de cei cu boli cronice,  care dacă s-ar infecta și n-ar fi vaccinate ar avea o probabilitate mare să facă forme severe și să-și pună viața în pericol. Deci până la urmă vaccinul înseamnă o probabilitate mai mică de a mă infecta, dar și dacă mă infectez ceea ce contează este că nu voi face formă severă. De fapt, acesta este obiectivul, de a-i proteja pe cei vulnerabili. E un obiectiv individual pentru cel vulnerabil și bineînțeles la nivel de masă, în momentul în care imunizarea este extinsă duce la ceea ce ne dorim cu toții, adică la întoarcerea la normalitate”, a declarat dr. Adrian Marinescu, medic infecționist la Institutul Național de Boli Infecțioase Matei Balș, la Digi 24.

Alexandru Arșinel și soția sa sunt internați la spitalul la care profesează dr. Marinescu. Acesta a mai precizat că nici unul din cei doi nu a avut nevoie de administrarea de oxigen.

Tags: , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes