MEDIC DE LA SPITALUL COLENTINA: ”Sunt probleme cu căldura, am avut pacient în hipotermie!” (VIDEO)

Medicul primar ATI Laura Zarafin de la Spitalul Colentina, unitate care îngrijește pacienți COVID-19, confirmă faptul că în unitatea medicală temperatura asigurată prin livrarea de agent termic în sistem centralizat este necorespunzătoare desfășurării activității medicale. Aceeași situație este și la Institutul ”Matei Balș” , cele două unități fiind alimentate din aceleași rețele ale sistemului centralizat. Într-o intervenție telefonică la Medika TV, dr. Laura Zarafin a confirmat că, la începutul lunii decembrie, în perioada crizei agentului termic, pacienții și personalul medical au suferit din cauza frigului din spital. ”Am avut pacient cu hipotermie adus de pe secție, în ATI, cu 31 de grade temperatură. Exact când nu era căldură în spital!” a exemplificat medicul primar ATI care a adăugat că nici în clipa de față problema nu este rezolvată.

”Eu sunt mai  friguroasă, mie mi-e frig în spital. Caloriferele sunt cât să nu fie reci. Nu e o temperatură confortabilă…În mod normal, pacienții pe care îi tratăm au nevoie de o temperatură de 26 de grade.” a adăugat medicul ATI de la Spitalul Colentina.

După incendiul de la Institutul Matei Balș, conducerea Termoenergetica și cea a Primăriei Capitalei au respins informațiile potrivit cărora în saloanele spitalului ar fi fost frig.

Tags: ,

Ți-ar putea plăcea

De interes