Cazul copilului de 4 ani și 8 luni, din Pitești, care a decedat la două zile după o vizită la stomatolog, în timpul căreia a fost sedat cu propofon, a dat naștere unei ample dezbateri cu privire la tipul de sedare care este permis într-un cabinet stomatologic și la aparatura necesară pentru cazul unor complicații.
Într-o intervenție la Medika TV, joi seara, dr. Letiția Coriu, medic șef secție ATI Spitalul Colțea, a subliniat că există foarte multe informații eronate, în spațiul public, în legătură cu acest subiect:
”Vă îndemn să nu mai tratăm astfel de situații în mod emoțional. Există standarde internționale pentru practica medicală în siguranță, în anestezie, care se aplică și în România. Avem ordine după care funcționăm și care statuează că există dreptul uman de bază la anestezie, în condiții de siguranță, pentru chirurgia esențială. Dacă particularizăm la cazul acesta vă pot spune că în clinica respectivă era obligatoriu să existe un barem de aparatură care să asigure resuscitarea în cazul unui accident. De asemenea, aceste baremuri sunt foarte bine legiferate și trebuie verificate de direcțiile de sănătate publică și de Colegiul Medicilor.
Nu trebuie să avem o secție de ATI în cabinet, nicăieri în lume nu există secții de ATI în clinicile de stomatologie care dau anestezii. Mai există o confuzie care se face în acest caz, confuzia între o sedare profundă și o anestezie generală. Sunt două situații absolut diferite, în acest caz am avut o sedare profundă, la un copil, care necesita pulsoximetrie cu semnal sonor, să vedem perfuzia organelor vitale și a extremităților, aveam nevoie de tensiometru, de acces la defibrilator și la trusă de intubație și medicamente de resuscitare. De asemenea, la butelie de oxigen.Acesta este baremul aprobat pentru chirurgia de zi, conform legii, și care e verificat de DSP și Colegiul Medicilor când autorizează un cabinet.”
Dr. Letiția Coriu a mai explicat și că propofolul, substanța folosită pentru sedarea copilului din Pitești, este un medicament sigur. ”Acest anestezic e un hipnotic care se folosește de rutină în toată lumea, în doze calculate pe kilogram-corp și tatonate, un hipnotic de excepție, intens folosit, fără reacții adverse. Desigur, orice fel de medicament și activitate medicală poartă un risc. Să nu trecem în extremitatea cealaltă în care să analizăm o sedare simplă, procedurală, și să ne gândim să nu o mai folosim deloc.
Societatea Română de Anestezie și Terapie Intensivă a dat un comunicat pe acest subiect al propofolului (n.r.- foto mai jos)… Legat de incidența accidentelor de tipul acesta, vă pot spune că, copiii sunt foarte sensibili la anestezie, la ei incidența decesului perioperator în jur de 1 la 40 000, în timp ce la adulți este de 1 la 100 000. Pentru că ei reacționează exagerat de multe ori la hipozie, imediat fac laringospasm, pot aspira sau face bradicardii, vorbim despre o particularitate a copiilor de a reacționa mut mai serios la evenimente anestezice. De aceea, medicul anestezist trebuie să aibă o mare experiență în anestezia la copii.”