Legea care prevede că Guvernul trebuie să acorde, lunar, câte 30 de măști de protecție persoanelor vulnerabile, până la încheierea epidemiei de coronavirus, a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis.
Peste două milioane de români ar urma să beneficieze de prevederile acestei legi, achiziția și distribuirea măștilor urmând să fie suportată de la bugetul de stat, prin Ministerul Sănătății.
Proiectul de lege, adoptat încă din luna iunie de Camera Deputaților, for decizional, a inițiat de PSD și Pro România, dar a fost atacat de Guvern la Curtea Constituțională.
Curtea Constituțională a decis că Legea privind acordarea de măști pentru persoanele vulnerabile este constituțională.
Potrivit legii, următoarele categorii de persoane vor primi gratuit, de la stat, în fiecare lună, un set de 30 de măşti de protecţie:
* persoanele din familiile beneficiare ale ajutorului social acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat;
* persoanele din familiile beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei;
* pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi sunt de până la 1.000 lei inclusiv, reprezentând nivelul indemnizaţiei sociale pentru pensionari prevăzute de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate, aprobată prin Legea nr. 196/2009;
* persoanele
încadrate în grad de handicap care realizează venituri exclusiv din prestaţiile
sociale prevăzute de art. 42 şi 58 din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi
promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.