EXTERNE Studii/Cercetări

Mașina care SALVEAZĂ VIEȚI. Cum arată și funcționează cel mai mic ventilator mecanic din lume

Pe lângă medicamente și vaccin, preocuparea oamenilor de știință în ceea ce privește combaterea pandemiei de COVID-19 vizează și dezvoltarea de echipamente medicale eficiente, care să ajute medicii în lupta cu boala. Unul dintre acestea este „ventilatorul de buzunar”.

„Ventilatorul de buzunar” („PocketVent” în limba engleză) a fost dezvoltat de Laboratorul Național de Fizică din Marea Britanie cu scopul de a ajuta spitalele care nu au astfel de dispozitive.

Principala caracteristică a acestui aparat constă în faptul că este ușor de folosit, nefiind necesare ore de pregătire, fiind dotat cu comenzi rapide. Și de asemenea, construcția sa este foarte ieftină. Cei care l-au proiectat susțin că un astfel de aparat costă cel mult 1000 de lire.

De asemenea, „ventilatorul de buzunar” al specialiștilor Laboratorului Național de Fizică din Marea Britanie are un consum mic de energie și poate funcționa și cu baterii, în lipa unei surse de energie sau în cazul unei pene de curent.

Să creezi un ventilator mecanic ieftin și foarte ușor de utilizat nu este un lucru ușor, dar echipa noastră de specialiști a reușit o astfel de performanță”, a precizat Paul Shore, coordonatorul grupului de ingineri din cadrul Laboratorului Național de Fizică din Marea Britanie, citat de news-medical.net.