„Vaccinarea: o bună investiţie în sănătate” a fost tema dezbătută, joi, cu ocazia unei mese rotunde găzduite de Ambasada Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, pentru a sprijini Săptămâna Mondială a Vaccinării şi cea de-a 7-a ediţie a Săptămânii Europene a Vaccinărilor.
Potrivit unui comunicat al Ambasadei SUA, cu acest prilej au fost discutate măsuri de prevenţie a bolilor, cum ar fi vaccinurile.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii arată că vaccinările salvează la nivel global viaţa a peste trei milioane de oameni şi protejează milioane de persoane de suferinţa generată de boli, cum ar fi pojar, oreion, rubeolă, gripă, precum şi cancer de col uterin, reprezentând o importantă economie la bugetul de sănătate al statului.
”Vaccinurile au rolul de a îmbunătăţi starea de sănătate a familiilor şi a comunităţii şi scad costurile pentru tratamentul bolilor care pot fi prevenite”, a declarat ambasadorul Mark Gitenstein, potrivit comunicatului.
Cu privire la îngrijorările conform cărora reţelele de social media sunt folosite pentru a răspândi percepţii greşite despre vaccinuri, ambasadorul a recomandat ca ”Guvernul, furnizorii de servicii de sănătate şi ONG-urile să lucreze împreună pentru a transmite informaţii corecte pentru a elimina confuzia despre vaccinuri”.
Dr. Amalia Canton, director al Direcţiei de Sănătate Publice în cadrul Ministerului Sănătăţii, a menţionat că ”scopul tuturor activităţilor care celebrează ‘Săptămâna Europeană a Vaccinării’ este combaterea percepţiilor greşite ale populaţiei şi personalului medical care au ca rezultat comportamente ce determină o acoperire vaccinală deficitară şi reapariţia unor boli infecţioase”.
”Vaccinarea reprezintă un instrument puternic de prevenire a unor boli grave”, a spus aceasta.
Peter Chordas, medic în cadrul Ambasadei Statelor Unite în România, a scos în evidenţă dovada istorică a efectului pozitiv pe care vaccinările l-au avut în salvarea vieţilor şi de asemenea că acestea pot fi considerate ”una dintre cele 10 mari realizări ale secolului trecut”.
Cancerul de col uterin cauzat de infecţia cu HPV (Virusul Papilloma Uman) este o altă boală care poate fi prevenită prin vaccinare şi este cauza principală pentru mortalitatea în cazul femeilor cu vârsta cuprinsă între 25 şi 44 de ani.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii estimează că numărul de cazuri noi de cancer de col uterin va creşte cu 21% până în anul 2025.
Medicul ginecolog Ruxandra Dumitrescu a arătat că ”România are cele mai multe cazuri de cancer de col nediagnosticat pe an, în întreaga Uniune Europeană”.
”Prevenţia pe termen mediu poate fi reprezentată de un program de screening cu testul Babeş-Papanicolau, la nivelul întregii populaţii. Pe termen lung, profilaxia cancerului de col uterin poate fi determinată prin vaccinare împotriva infecţiei cu virusul HPV”, a spus Ruxandra Dumitrescu.
Conform datelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, deşi pneumonia este o boală care poate fi tratată, reprezintă principala cauză pentru mortalitatea infantilă, la nivel global.
Pneumonia provoacă mai multe decese în rândul copiilor decât o fac SIDA, malaria şi tuberculoza laolaltă.
Dr. Oana Falup, medic pediatru din Braşov, a apreciat că ”vaccinarea antipneumococică ar trebui să reprezinte o prioritate, pentru că, la nivel mondial, boala produce mortalitatea a peste un milion de copii cu vârsta mai mică de cinci ani”.
Dr. Falup a evidenţiat faptul că, în Braşov, au fost descoperite cazuri de rezistenţă foarte mare a infecţiei pneumococice la antibiotice şi că ”implementarea unui program de vaccinare va reduce incidenţa bolilor pneumococice invazive (meningita, septicemia/bacteremia), precum şi a pneumoniei şi de asemenea otitei acute medii”.
Ambasadorul Gitenstein a mulţumit tuturor participanţilor pentru implicarea lor în îmbunătăţirea gradului de conştientizare cu privire la importanţa vaccinării şi i-a încurajat să devină parteneri cu Ambasada SUA pentru eforturile viitoare de mobilizare.
La masa rotundă a participat secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Adrian Streinu-Cercel, precum şi reprezentanţi ai Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, ai Fundaţiei Renaşterea, Asociaţiei Medicilor de Familie din Bucureşti şi Societăţii Naţionale de Medicina Familiei/Medicina Generală.