MĂRTURIILE UNEI ASISTENTE CU COVID-19: “Credeam că voi trece ușor peste boală, dar s-a agravat brusc”

Georgeta Roșu este unul dintre sutele de cadre medicale din România care a avut ghinionul de a se infecta cu noul coronavirus. Asistentă medicală în cabinetul Chirurgie Plastică din Ambulatoriul Spitalului Județean Buzău, ea a povestit pentru publicația sansanews.ro experiența prin care a trecut. Totul a început brusc, în prima jumătate a lunii iunie, când s-a trezit într-o dimineață cu simptome care au dus-o imediat cu gândul la COVID-19.

M-am trezit cu ochii arzând, cu dureri musculare puternice, nu aveam febră, însă mă simțeam rău. Apoi, am susținut că vreau să fac testul. Colegele mă încurajau și-mi spuneau că e doar o viroză. Am făcut testul iar în noaptea următoare, doamna dr.Scântei m-a anunțat că am COVID. Mi-am făcut bagajele și în jurul orei 12.30-1.00, noaptea, a venit salvarea și m-a luat din fața blocului”, a povestit asistenta medicală.

Ea a fost internată la Spitalul Municipal Rm. Sărat, unitate support pentru COVID-19. Câteva zile s-a simțit bine, apoi starea I s-a agravat brusc.

La Spitalul din Râmnic mai erau atunci 7 colege de la Contagioase. Sâmbătă și duminică a fost ok. Știam că nu am fost bolnavă în viața mea, nu aveam boli deosebite, doar în ultima vreme, eram mai obosită și aveam mici simptome digestive, am zis că o să treacă repede și o să fiu bine. De luni a început însă dezastrul. Am făcut febră, nu mai puteam mânca nimic, am avut vărsături, diaree, m-am deshidratat”,  a mărturisit Georgeta Roșu.

Asistenta s-a temut că boala se va agrava și că va ajunge la terapie intensivă. Trăirile, senzațiile, ceea ce știa și vedea au făcut ca totul să fie un coșmar.

”Mi-a fost foarte rău, eram debusolată, o săptămână am băut doar compot. Nu am mâncat absolut nimic. Nu reușeam să mă ridic din pat, am făcut CT cu substanță de contrast și cred că asta m-a destabilizat și mai rău. Pe lângă COVID, am fost diagnosticată și cu o infecție urinară și apăreau și niște probleme la ficat. Probabil, că aici a fost fisura în sistemul meu. Iar virusul face prăpăd acolo unde găsește o fisură în organism, asta cred că se întâmplă. Am fost foarte dezamăgită de corpul meu. Am tușit sporadic, am făcut 38.2-38.5, însă am avut probleme digestive mari. Mă credeam un om puternic, însă am trecut foarte greu peste această situație. Mă gândeam mereu la cei intubați, nu cunoșteam pe nimeni să fi fost intubat, iar acum mi-a fost teamă că voi ajunge ca eu să fiu intubată. Am avut un moment de teamă în care mi s-a părut că nu reușesc să mă mai ridic și mă afund din ce în ce mai mult ”, a mărturisit asistenta din Buzău.

Ea a stat în spital timp de 15 zile, dar abia după 28 de zile a avut test negativ. Asistenta spune că după ce a trecut prin boală a rămas cu sechele și crede că va mai dura până ce-și va reveni. Spune că obosește foarte repede, nu are poftă de mâncare și de multe ori are o senzație de greață.

Georgeta Roșu are un mesaj pentru toți cei care nu cred în existent virusului și care nu respectă regulile de protecție:

E de bun simț să porți mască de protecție și să te speli pe mâini, să nu ne îmbrățișăm unii cu ceilalți, să nu ne pupăm atunci când ne întâlnim, să nu stăm în fața cuiva și să-i vorbim de aproape. Atât trebuie să facem. Oamenii sunt neglijenți, nu cred. Nu avem cum să le schimbăm  percepția, dacă ei nu cred, însă ei trebuie să se gândească, totuși, la cei dragi, de lângă ei, care poate nu sunt tineri și poate au și alte boli și le pot face rău.  Câtă vreme nu gândim așa, nu vom reuși să scăpăm”, spune asistenta medicală.

Tags: , , , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes