Sănătatea în România Știri

Mărturia unui medic ATI din focarul de la Sibiu: “Vezi niște analize și nu-ți poți imagina cum de pacientul respectiv mai este viu” (VIDEO)

Unul dintre specialiștii ATI care se află în prima linie de luptă împotriva noului coronavirus a vorbit, pentru prima oară, despre ravagiile pe care le face virusul în organismul unora dintre pacienți, care ajung să aibă nevoie de suport de oxigen.

Dr. Mihai Sava, medic șef la secția ATI a Spitalului Județean Sibiu, județul care înregistrează cea mai mare rată de infectare din toată țara, a explicat cum boala distruge plămânii, dar și toate celelalte organe. Medicul de terapie intensivă a vorbit despre volumul de muncă, despre cât de greu le este medicilor și asistenților să lucreze în echipamentul de protecție, dar și despre cazurile incredibile ale unora dintre pacienții care ajung în stare gravă la terapie intensivă.

Îi vezi că respiră dificil, dar nu extraordinar și vezi pe analize niște rezultate care sunt incredibile, adică nu poți să-ți imaginezi că pacientul respectiv mai este viu cu aceste rezultate ale oxigenării sângelui. Asta e cel mai impresionant la acești pacienți. Iar la un moment dat trebuie să iei decizia să-l intubezi, să-l sedezi și să mergi mai departe cu ventilația mecanică”,  a mărturisit într-un interviu dr. Mihai Sava.

Specialistul care e nevoit, alături de colegii săi, să facă față unui număr extrem de mare de pacienți, îi încurajează pe oameni să respecte măsurile de protecție, dar și să se vaccineze.

Trebuie să fim conștienți, să încercăm să ne protejăm și pe noi și pe cei din jur, pe semenii noștri, pe colegi, familia. Boala există, rezultatele sunt dramatice, pentru că boala este extrem de contagioasă. Din păcate sunt mulți oameni sceptici în ceea ce privește vaccinul. Dacă ai posibilitatea să te vaccinezi…eu încurajez pe toată lumea să se vaccineze! Eu 100% mă voi vaccina”,  a mai spus medicul sibian.