Mărturia tulburătoare a psihologului care tratează sufletul bolnavilor de cancer. A învins boala, care apoi i-a schimbat destinul

Lidia Stoica, psiholog de profesie, este un adevărat pionier, pentru că a pus bazele psihologiei oncologice în țara noastră. Ea le-a întins o mână de ajutor bolnavilor care au primit cruntul diagnostic de cancer și îi ajută să depășească momentele dificile prin care trec.

Ea a povestit la Medika TV că a ajuns să consilieze bolnavii de cancer după ce ea însăși a primit acest diagnostic crunt, în anul 2015.

“Din 2010 făceam periodic niște controale medicale. La un moment dat, făcându-le din 6 în 6 luni, am descoperit un nodul.  Nu fusese acolo cu 6 luni în urmă. A fost ceva incipient, luat din pripă, iar lucrurile au mers repede și foarte bine. În spatele a tot ce fac azi se află povestea mea.  Eu nu m-am întrebat de ce, de ce mie, de ce acum? Am zis ok, sunt aici, acum, se să fac? Atitudinea asta a făcut să fie bine, iar alături mi-a fost un om care m-a ghidat și m-a ținut efectiv de mână, ceea ce a contat foarte mult”, a povestit Lidia Stoica la Medika TV.

Pentru că a descoperit cancerul într-un stadiu incipient și s-a operat foarte repede, a trecut cu bine peste acest mare impas din viața ei. Totuși, la un moment dat a simțit nevoia să stea de vorbă cu un psiholog, căruia să îi povestească despre trăiri și temeri și de la care să primească încurajări.

Multor oameni le fuge pământul de sub picioare când primesc un astfel de diagnostic. Eu asta am fost.  Dar la un moment dat am simțit nevoia să vorbesc cu un psiholog. Eu eram atunci psiholog, nu știam că voi deveni psiho-oncolog, dar nu am avut încredere să merg la nici unul dintre colegii mei, pentru că un astfel de diagnostic e amenințător de viață și mi s-a părut că nu am timp de pierdut. E vorba despre o altă abordare. Am căutat și am găsit, foarte greu,  un grup suport, am mers la două-trei întâlniri și s-a terminat, dar încă mai aveam nevoie. Acela a fost momentul  când am spus: când voi fi bine le voi face eu”, a mărturisit psihologul.

Și așa s-a întâmplat. După ce s-a făcut bine, Lidia Stoica a creat grupurile de suport Restart la Viață și a pus bazele Asociației pacienților cu boli cronice Restart la Viață.

“Am început să mă întreb dacă există la Colegiul Psihologilor o specializare în psihologie oncologică. Am aflat că nu există, așa că am inițiat-o eu, tocmai pentru că abordarea pacientului oncologic este una diferită, iar ce știam din grupurile de suport era că pacientul oncologic nu are timp. Și știam pentru că asta simțisem și eu, atunci, că nu am timp.

Suportul emoțional pentru bolnavii de cancer joacă un rol extrem de important. Diagnosticul îi răstoarnă, iar de multe ori aflu de la ei că înainte de diagnostic au avut o viață în care au fost stăpâniți de sentimente de furie, de neliniști. Vrea să trăiască, nu vrea să moară. Vrea să fie alături de familie, de copii, nu vrea să îi lase în urmă și nu are încredere că cei care vor rămâne în urma lui se vor descurca fără el. Eu îi ajut să se descopere pe ei la acel moment al disperării de dinainte de boală și facem în așa fel încât să se elibereze emoțional de această boală”, a mai spus Lidia Stoica.

În timp, Lidia Stoica a reușit să implementeze un program de formare pentru terapeuți specializați în asistența bolnavilor de cancer, care anul acesta fost acreditat.

Tags: , , , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes