Marea Britanie a început testarea pe oameni a unui vaccin împotriva COVID-19

Primele testări ale unui vaccin împotriva COVID-19 din Europa au început la Oxford, în Marea Britanie, anunță BBC News.

Doi voluntari au primit deja serul, ei fiind primii dintr-un număr de peste 800 de oameni care au fost recrutați să ia parte la studiu.

Jumătate dintre voluntarii selectați vor primi vaccinul împotriva COVID-19 și jumătate vaccinul de control care protejează împotriva meningitei, nu coronavirusului.

Doar medicii vor ști ce vaccin i se va administra fiecărui voluntar.

Elisa Granato, unul dintre cei doi voluntari pe care au început testările, a declarat pentru BBC: “Sunt om de știință, așa că am vrut să încerc să susțin procesul științific în orice mod.”

Vaccinul a fost dezvoltat în mai puțin de trei luni de o echipă de la Universitatea Oxford. Sarah Gilbert, profesor la Institutul Jenner, a condus cercetarea pre-clinică.

„Eu am mare încredere în acest vaccin”, a spus ea. “Desigur, trebuie să-l testăm și să obținem date de la oameni. Trebuie să demonstrăm că funcționează efectiv și oprește infecția cu noul coronavirus înainte să-l folosim pe scară largă.”

Prof. Gilbert declarase anterior că este „80% încrezătoare” că va funcționa vaccinul, dar acum preferă să spună doar că este „foarte optimistă” cu privire la șansele sale.

Deci, cum funcționează vaccinul?

Vaccinul este făcut dintr-o versiune slăbită a unui virus comun (cunoscut sub numele de adenovirus) de la cimpanzei, care a fost modificat în așa fel încât să nu afecteze oamenii. Echipa de la Oxford a dezvoltat deja un vaccin împotriva Mers, un alt tip de coronavirus, folosind aceeași metodă, iar rezultatele au fost promițătoare în studiile clinice.

Cum vor ști ei dacă funcționează?

Singura modalitate în care echipa va ști dacă vaccinul împotriva COVID-19 funcționează este prin compararea numărului de persoane care se vor infecta în lunile următoare.

Prof. Andrew Pollard, directorul grupului Oxford Vaccine, care conduce studiul,  a declarat: „Urmărim sfârșitul valului actual de epidemie. Dacă nu-l prindem, nu vom putea spune dacă vaccinul funcționează în următoarele câteva luni. Dar ne așteptăm să existe mai multe cazuri în viitor, deoarece acest virus nu a dispărut. “

Cercetătorii au recurtat voluntari cu preponderență din rândul cadrelor medicale pentru testele clinice,  deoarece sunt mai expuși să contracteze virusul.

Un test mai amplu, la care vor lua parte aproximativ 5.000 de voluntari, va începe în următoarele luni și nu le va impune participanților nicio limită de vârstă.

Tags: , , , , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes