MARE ATENȚIE LA ECRANE! Tot mai mulți copii, diagnosticați cu autism virtual

Jocurile pe telefon sau pe tabletă ori desenele animate par inofensive, însă pot avea efecte grave asupra celor mici, mai ales dacă au sub 2 ani. Mai mult de 4 ore pe zi petrecute în fața televizorului sau altui dispozitiv pot dezvolta o formă nouă de autism: autismul virtual. Denumirea a fost dată de un grup de specialiști care a studiat acest fenomen în ultimii ani, iar dacă nu se iau măsuri la timp , problemele se pot agrava, iar recuperarea va fi mai dificilă.

Din păcate, chiar părinții sunt responsabili pentru problemele pe care le dezvoltă copiii. Fiind tot mai ocupați, preferă să îi lase pe cei mici în fața televizorului sau le pun tableta ori telefonul în mână. Iar asta are consecințe pe termen lung.

“Au deseori întârziere în limbaj în primul rând și întârziere în a socializa și a se dezvolta în plan cognitiv. Se observă la vârsta de 3 ani, copiii nu vorbesc încă tocmai pentru că au utilizat foarte mult tehnologia, sunt lăsați foarte multe ore în fața televizorului sau telefonului și, neavând cu cine să socializeze, neavând contact cu adultul, el nu poate achiziționa limba. Copilul are nevoie de o stimulare aparte pentru a învăța să vorbească, are nevoie de comunicare frecventă. Or tehnologia, care nu îi permite să se uite în jur și să interacționeze cu alte persoane, îl poate ține în loc. Dacă până la 2 ani și jumătate copilul nu spune nimic, e cazul să ne adresăm unui terapeut”,  a spus, la Medika TV, Mihaela Tone, psiholog și logoped.

Psihologul mai spune că e dificil să impui unui copil să nu se uite la desene animate ori să nu îl lași cu telefonul sau tableta, mai ales că tehnologia a devenit parte din viața noastră. Cel mai bine e însă ca accesul copiilor la tehnologie să fie limitat ca durată și, pe cât posibil, să fie limitate jocurile de tip multiplayer, care sunt cele mai periculoase pentru dezvoltarea copiilor.

„În autismul virtual, copilul se retrage din considerente psihologice. El încearcă să găsească satisfacție, să se distreze, să-și umple timpul într-un mod plăcut. E un domeniu acaparator. Pericolul apare când ne acaparează prea mult. E autism virtual pentru că ne ține prea mult într-o lume interioară. Nu spun că tehnologia e dăunătoare în totalitate. Avem nevoie de ea, depindem de ea, este important însă mai degrabă pentru copil un program. Un copil cu autism se retrage în lumea lui, se bucură și el de tehnologie, dar se simte la fel de bine în lumea lui interioară și dacă nu are tehnologie. În ceea ce privește jocurile pe calculator, pe telefon, studiile arată că atunci când copiii joacă în rețea, aceasta e cea mai periculoasă parte, atunci devine din ce în ce  mai acaparator. Timpul petrecut la calculator crește progresiv cu numărul participanților. Cu cât vârsta e mai mică, cu atât e mai grav. În timp pot dezvolta tot felul de adicții”, a mai spus  psihologul Mihaela Tone.

Potrivit specialiștilor, până la vârsta de 2 ani, copilul nu ar trebui să aibă de-a face cu ecranele sau, în cel mai rău caz, accesul la acestea să fie limitat la maximum o jumătate de oră pe zi. Între 2 și 6 ani, copiii nu ar trebui să petreacă mai mult de o oră zilnic în fața televizorului și/sau calculatorului sau telefonului, iar între 6-12 ani, durata maximă să nu depășească 2 ore pe zi. În plus, părinții trebuie să fie foarte atenți la ceea ce urmăresc copii și să pună accent pe calitatea programelor.

Categorii: Sănătatea în România, Sfatul specialistului, Stil de viață
Tags: , , , ,
Ți-ar putea plăcea