Maratonul vaccinării de la București: peste 10 000 de oameni imunizați în primele două zile

Maratonul vaccinării de la București

Maratonul vaccinării de la București a reușit să mobilizeze peste 10 000 de oameni care s-au imunizat. Cifrele erau valabile sâmbătă seara, însă acțiunea continuă până luni dimineața la ora 8,00. ”Peste 10 mii de persoane vaccinate până la această oră la Maratonul Vaccinării, ediția București. Vă mulțumim pentru tot suportul dvs al tuturor. Mulțumim și reprezentanților din presă, fără mediatizare nu reușeam să atingem acest număr de persoane vaccinate până la această oră. Urmează alte zeci de ore… Maratonul continuă!”  au anunțat reprezentanții Universității de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” București, pe pagina proprie de Facebook.

Maratonul este organizat în două mari centre: Sala Palatului și Biblioteca Națională. Beneficiarii se prezintă doar cu buletinul, fără programare prealabilă. Sâmbătă, dozele de vaccin au fost suplimentate.

Profesorul doctor Viorel Jinga, rectorul Universităţii Medicină şi Farmacie şi Farmacie ”Carol Davila”, a anunțat că nu au fost înregistrate ”efecte adverse deosebite” în cadrul Maratonului de vaccinare, iar zece medici de terapie intensivă ”asigură sănătatea” în situaţia în care apar efecte adverse post-imunizare.

Medicul pediatru Mihai Craiu, cooronatorul centrului de la Sala Palatului, a declarat că Au fost foarte mulți părinți care au venit cu copii peste 16 ani. Copii cetățeni străini ai unor români. Au venit cu pașaportul țării respective și cu părinții care au semnat consimțământul. De la unii care aveau 16 ani și câteva zile, nici măcar 16 și o lună, până la aproape 18 ani. Părinții care doresc să vaccineze copiii trebuie să îi însoțească“.

Printre cei care au administrat serul pentru imunizare s-au aflat foarte mulți medici cunoscuți opiniei publice. Inclusiv coordonatorul campaniei de vaccinare în România col.dr. Valeriu Gheorghiță a vaccinat în unul dintre fluxurile de la Sala Palatului. ”Sunt onorat că astăzi am prilejul să fiu în mijlocul românilor și să pun umărul pentru ajungerea la normalitate, într-un mediu favorabil și sigur.  M-am alăturat personalului medical implicat în acest Maraton al revenirii la normalitate. Cu mândrie, fac parte din echipa personalului vaccinator de la fluxul 11, Sala Palatului.” a declarat col. dr. Valeriu Gheorghiță, președintele CNCAV.

În toată țara, numărul persoanelor vaccinate a crescut în acest week-end. Premierul Florin Cîțu a postat pe Facebook o hartă a orașelor în care se organizează maratoane ale vaccinării și a celor care au centre centrele drive-thru, însoțită de mesajul: „Salvați fotografia în telefon, să vă fie la îndemână, vă alegeți o zi și mergeți să vă vaccinați. Chiar și în acest weekend, după ce stați la o terasă, „pe chill”, relaxați”.

Tags: , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes