Mai multe manifestări au fost organizate, joi, în diferite oraşe ale ţării, pentru a marca Ziua Mondială fără Tutun.
La Timişoara au avut loc mai multe evenimente menite să-i determine pe fumători să renunţe la acest viciu cu urmări grave asupra sănătăţii.
”Numărul deceselor provocate de tutun este de 100 de milioane în secolul XX. Dacă tendinţele actuale continuă, se va ajunge până la un miliard de decese în secolul viitor”, a spus dr. Viorica Dumitru, director executiv adjunct al Autorităţii de Sănătate Publică Timiş.
Joi a demarat în judeţul Timiş o campanie antitabac care se va derula până în 22 iunie şi va cuprinde sesiuni de informare şi dezbateri privind efectele fumatului (în clasele de gimnaziu); măsurarea monoxidului de carbon din aerul expirat şi estimarea vârstei plămânului la studenţii de la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului din Timişoara şi de la Universitatea de Medicină şi Farmacie ”Victor Babeş” din Timişoara; distribuire de materiale promoţionale, cu îndemnuri de a nu fuma, la spitalele din judeţul Timiş şi la unităţi de alimentaţie publică.
Cei care doresc să renunţe la obiceiul zilnic de a fuma pot apela la consiliere psihologică şi fizică în Centrul Antifumat din Timişoara, unde cadre medicale specializate îi ajută pe fumători să scape de acest viciu.
Prin Programul Naţional ”Stop fumat”, medicaţia este asigurată pentru toţi cei care trec pragul Centrului şi constau în tablete şi plasturi şi înlăturarea sevrajului la tutun, dar este nevoie şi de şedinte de consiliere psihologică, bilunar.
Pentru a fi ajutaţi să renunţe la fumat, psihologii Centrului Antifumat Timişoara folosesc şi trucuri de comportament, identifică situaţiile pe care le asociază cu fumatul şi-i îndeamnă la gesturi care-i ajută să înlocuiască fumatul.
De la începutul acestui an au fost aplicate 22 de amenzi în sumă totală de 22 mii lei, în urma verificărilor făcute pe respectarea legislaţiei privind fumatul în locuri publice din Timişoara. Controalele vor continua pe tot parcursul anului 2012 şi vor fi inopinate.
La Satu Mare, peste 500 de copii au participat la primul marş împotriva fumatului, intitulat ‘Satu Mare Fără Fumuri’.
Elevii au mărşăluit prin centrul oraşului şi au împărţit pliante fumătorilor, oprindu-se în Pasajul ”Corneliu Coposu”, unde au fost prezente oficialităţile şi au transmis mesaje împotriva fumatului.
Coordonatorul proiectului, Daniel Cirţ, a declarat că se doreşte iniţierea unei atitudini proactive şi se încearcă motivarea opiniei publice pentru a lupta împotriva fumatului în rândul copiilor, adolescenţilor şi adulţilor.
Potrivit lui Daniel Cirţ, 65% dintre tinerii de până în 16 ani au început deja să fumeze, România având cea mai scăzută vârstă de la care copiii cad pradă acestui viciu, la 12 ani.
‘Cei mai mulţi tineri se apucă de fumat încă de la vârste fragede. Elevii cumpără ţigările din apropierea şcolii şi fumează în pauze. Nici imaginile şocante de pe pachetele de ţigări nu-i sperie pe minori. Şi nici profesorii… Trei sferturi dintre tineri cred că e grav doar dacă fumezi cel puţin două pachete pe zi’, a spus Cirţ.
Organizatorii au pregătit un concurs pentru elevi, fiind acordate şi premii pe mai multe secţiuni: caricaturi, pancarte, costumaţii, constând în mingi de volei, palete de badminton şi cărţi.
Organizatorii evenimentului au fost: Asociaţia ‘Sănătate şi Educaţie’ în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Satu Mare, Primăria Municipiului Satu Mare, Consiliul Judeţean Satu Mare, Centrul de Prevenire, Educare şi Consiliere Antidrog Satu Mare şi Direcţia de Sănătate Publică Satu Mare.
Peste 70.000 de persoane care şi-au dorit să renunţe la tutun au beneficiat de consiliere şi tratament gratuit în cadrul programului ”Stop fumat”, în cei cinci ani în care acesta s-a derulat.
Într-un comunicat de presă al Centrului naţional pentru stoparea fumatului se arată că, în medie, peste 50% dintre aceştia nu au mai fumat la sfârşitul tratamentului şi consilierii psihologice de specialitate.
Anual, în toată lumea, tutunul provoacă moartea a peste 6 milioane de oameni dintre care peste 5 milioane sunt fumători şi foşti fumători.
Conform ultimului raport GATS realizat în 2011, în România, fumatul ucide peste 33.000 de persoane anual, 70% dintre acestea având vârste cuprinse între 35 şi 69 de ani. Unul din patru decese are loc înaintea vârstei de 35 ani şi este cauzat de boli în legătură cu fumatul.
Prevalenţa totală a fumatului în România este de 26,7% (4,85 milioane locuitori).
Ministerul Sănătăţii, cu sprijinul Institutului ”Marius Nasta”, derulează de cinci ani Programul Naţional ”Stop fumat” care include: consiliere privind renunţarea la fumat, linia telefonică cu apel gratuit (cunoscută sub numele de Tel Verde) şi accesul la medicamente gratuite. Pentru a intra în program, pacienţii trebuie doar să sune la Tel Verde: 0800 878 673 sau la 021 3356920 sau să acceseze pagina de internet a programului (www.stopfumat.eu) pentru a afla unde se află cel mai apropiat medic specialist. De câteva luni, programul are şi prezenţă pe Facebook(http://www.facebook.com/stopfumat.eu).
Pe 31 mai se marchează Ziua Mondială fără Tutun. Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a selectat ca temă a celei de a XXIV-a ediţii a Zilei Mondiale fără Tutun ”Interferenţa industriei tutunului”, iar marcarea are loc sub sloganul ”Stop interferenţei industriei tutunului!’, având ca scop informarea grupurilor ţintă cu privire la încercările industriei tutunului din ce în ce în ce mai agresive, de a submina măsurile pentru implementarea Convenţiei-cadru a OMS privind controlul tutunului şi contracararea acestor încercări, din cauza pericolului grav pe care îl reprezintă pentru sănătatea publică.