Managerul Spitalului Județean Neamț, demis din funcție

Managerul Spitalului Județean Piatra- Neamț a fost demis din funcție de către ministrul Sănătății. În locul său a fost numit unul dintre medicii epidemilogi din cadrul DSP Neamț care au fost detașați zilele trecute în cadrul clinicii.

„Am fost revocat din funcţie prin ordin de ministru, în cursul serii de 9 aprilie”, a confirmat, pentru agenția Mediafax, Florin Apostoae, fostul manager al Spitalului Judeţean. Potrivit acestuia, în funcţia de manager a fost numită Daniela Macroci, de la DSP Neamţ. 

Nelu Tătaru, ministrul Sănătăţii, va verifica astăzi situaţia din Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ. Vizita sa a fost anunţată vineri dimineaţă. 

Conducerea Spitalului a anunţat joi că 30 de pacienţi confirmaţi cu COVID-19 vor fi transferaţi la Iaşi.

 „Avem personal limitat, iar medicii de boli infecţioase nu mai reuşesc să facă faţă. Am reorganizat şi celelalte ture, pe secţii, dar consider că tratamentul acestor pacienţi trebuie supravegheat şi supervizat de către medicii de boli infecţioase şi medicii pneumologi, în afară de cei din ATI”, a  explicat atunci fostul manager Florin Apostoae.

Numărul de cazuri confirmate cu COVID-19, în judeţul Neamţ, a ajuns, joi, la 202. La acest moment, în spitalul din Piatra- Neamţ sunt 7 medici de boli infecţioase, la care se mai adaugă doi medici pneumologi, detaşaţi de la alte unităţi medicale din Neamţ.

Categorii: Știri
Tags: , , , , ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Ți-ar putea plăcea