Managerul Spitalului Universitar București, schimbat din funcție. NU a luat măsuri pentru a preveni infecția cu coronavirus

Managerul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, Adriana Nica, a fost suspendat din funcţie pentru că nu a luat măsurile necesare pentru a feri pacienții și personalul medical de riscurile infectării cu coronavirus. În locul lui Nica, Ministerul Sănătății l-a numit manager pe dr. Cătălin Cârstoiu.

Conducerea Ministerului Sănătății a decis suspendarea contractului de management al managerului Spitalului Universitar de Urgență București, dr.  Adriana Nica, în baza art.19 din Decretul Președintelui României nr. 195/2020.

Decizia vine în urma propunerii Corpului de Control al MS care arată într – o Notă că la nivelul unității sanitare s-au constatat mai multe deficiențe de management, dar și că, în aceste zile nu au fost luate măsurile necesare și suficiente pentru prevenirea infectării cu noul coronavirus ( COVID 19) atât în rândul pacienților, cât și a personalului medical.

De asemenea, în Nota întocmită de Corpul de Control se arătă că, în cursul anchetei epidemiologice efectuate în data de 21 martie 2020 în cadrul spitalului au fost luate măsuri procedurale abia după confirmarea  infectării pacienților cu noul coronavirus.

Dr. Adriana Nica va fi înlocuită la conducerea spitalului de prof.dr. Cătălin Cîrstoiu.”, se arată într-un comunicat remis duminică de Ministerul Sănătății. Profesorul Cătălin Cîrstoiu a mai fost și în trecut manager al Spitalului Universitar de Urgență București, apoi a fost decan al Facultăţii de Medicină a UMF “Carol Davila”, pentru ca acum să fie repus pe post, în locul Adrianei Nica.

Schimbarea lui Nica vine după ce doi pacienţi au fost diagnosticaţi cu coronavirus. Un al treilea pacient așteaptă să fie testat.

Categorii: Alertă: coronavirus, Breaking Medika, Știri
Tags: , , , , , ,
Ți-ar putea plăcea

Cum trebuie folosite corect uleiurile esențiale VIDEO

Produsele naturiste pot avea beneficii reale pentru sănătatea organismului. În această categorie de produse farmaceutice intră și uleiurile esențiale. Pentru a observa efectele lor, este însă nevoie să fim atenți…

Semne și simptome ale îmbolnăvirii rinichilor VIDEO

Edemele și hematuria, atunci când apar simultan, pot reprezenta un semnal de alarmă pentru o boală renală la nivelul glomerulilor, avertizează specialiștii. Medicii atrag atenția că această combinație de simptome…