Oficialii din mai multe țări investighează cazurilor unor copii care au fost diagnosticați cu o misterioasă boală hepatică severă. Specialiștii cred că afecțiunea ar putea fi cauzată de un virus care, de regulă, este asociat cu răceala.
Organizația Mondială a Sănătății a anunțat că 74 de copii s-au îmbolnăvit de hepatită sau inflamație hepatică doar în Marea Britanie. Cazuri similare au fost raportate însă și în Spania și Irlanda, toate fiind în curs de investigare. De asemenea, oficialii din SUA au confirmat și ei 9 cazuri în statul Alabama, dar acum se verifică și restul statelor, scrie 360medical.ro.
„Având în vedere creșterea numărului de cazuri raportate în ultima lună și intensificarea activităților de identificare a acestora, este probabil ca mai multe cazuri să fie raportate în zilele următoare“, au declarat oficialii OMS, prin intermediul unui comunicat.
În Statele Unite, cazurile au apărut la copii cu vârste cuprinse între 1 și 6 ani și au fost necesare două transplanturi hepatice. Cazurile din Europa se află într-un interval de vârstă similar, dar există și copii mai mari, au declarat oficialii OMS.
Organizația Mondială a Sănătății a primit primele informații despre această boală la începutul lunii, după ce în Scoția au fost raportate 10 cazuri de copii cu probleme hepatice. Unul dintre pacienți s-a îmbolnăvit în luna ianuarie, iar ceilalți nouă în luna martie. Toți zece au suferit de o formă gravă a bolii și au fost diagnosticați cu hepatită după ce au fost internați în spital.
Ulterior, oficialii britanici din domeniul sănătății au identificat alte 64 de cazuri. Chiar dacă până în prezent nu s-a raportat niciun deces, șase copii au avut nevoie de un transplant de ficat, informează OMS în același comunicat.
Testele de laborator efectuate au exclus virusurile cunoscute care cauzează de obicei hepatitele de tip A, B, C și E. Oficialii spun că, în cazurile depistate până acum, nu există informații cu referire la călătorii internaționale sau la alți factori care ar fi putut juca un rol în aceste îmbolnăviri și ar fi putut pune viața copiilor în pericol, dar că au observat o creștere recentă a răspândirii adenovirusurilor.