Mai mulți candidați decât locuri disponibile la examenul de Rezidențiat 2022. Cei mai mulți viitori medici specialiști înscriși au absolvit UMF „Carol Davila” București

La concursul de admitere în Rezidențiat de anul acesta, organizat de Univeristatea de Medicină și Farmacie, s-au înscris mai mulți candidați decât locurile disponibile. La nivel național au fost disponibile 5634 de locuri, iar numărul candidaților a depășit 10.300.

Peste 35% din candidații înscriși anul acesta la examenul de Rezidențiat sunt studenți absolvenți ai Universității de Medicină și Farmacie „Carol Dabil” din București. „Această participare reliefează încă odată valoarea incontestabilă a învăţământului superior medical românesc şi totodată vor da continuitate
ascensiunii Universității de Medicină şi Farmacie Carol Davila în ierarhia valorilor medicinei la nivel național, dar mai ales în plan internațional
“ a declarat Prof.Dr.Viorel Jinga, Rectorul Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București.

Concursul s-a derulat sub forma de test-grilă, cu 200 de întrebări pentru fiecare domeniu, pe o durată de 4 ore. Potrivit regulamentului atribuit de către Ministerul Sănătății Concursului de intrare în rezidențiat pe loc și post în medicină, medicină dentară și farmacie, fiecare candidat a achitat o taxă în valoare de 500 de lei, valoare similară celei din 2021. Totodată, ocuparea locurilor în cele 70 de specialităţi se va face în ordinea punctajului de promovare obţinut, în limita locurilor publicate pentru fiecare domeniu.

Tags: ,

Ți-ar putea plăcea

De interes