LUPTA PENTRU TESTELE RAPIDE. Saliva și apa de gură, metode eficiente pentru depistarea SARS-CoV-2 în câteva secunde

Administrația pentru Alimente și Medicamente din Statele Unite ale Americii a autorizat, în regim de urgență, un nou test pentru depistarea SARS-CoV-2. Pentru efectuarea acestui test este nevoie de prelevarea unor mostre de salivă. Între timp, și oamenii de știință din Israel vor să dezvolte un aparat care are ca scop testarea rapidă.

Testul rapid pentru detectarea SARS-CoV-2 reprezintă o altă inovație în ceea ce privește modalitatea de testare. Pentru realizarea lui este nevoie de câteva mostre de salivă”, a precizat Brett P. Giroir, oficial în cadrul departamentului de Sănătate și Testare anti-COVID-19 din cadrul Administrației pentru Alimente și Medicamente, într-un comunicat de presă al instituției.

Denumit „SalivaDirect” testul nu are nevoie de un regim special de manevrare, pentru prelevarea probelor fiind necesare câteva picături de salivă strânse într-un recipient steril. Pe lângă rezultatul rapid, acest nou test are și avantajul că nu mai are nevoie de kit-uri speciale așa cum se întâmplă în cazul testelor care se efectuează în prezent prin metoda RT-PCR. Iar oamenii de știință încurajează utilizarea lui datorită faptului că astfel capacitatea de testare ar crește semnificativ.

Test rapid dezvoltat și în Israel

Și cercetătorii din Israel fac eforturi pentru a dezvolta un test rapid, cu o acuratețe de peste 95%. Testul creat în Israel este un aparat de mărimea unei scrumiere, alimentat prin USB care, într-o secundă, analizează apa cu care pacientul a făcut gargară, cu ajutorul unui fascicul luminos.

Testarea presupune ca pacienții să-și clătească gura cu 10 ml de apă de gură specială pe care o elimină într-un tub. Eșantionul este conectat la aparat, care-l analizează și raportează dacă există virus sau nu în respectiva probă.

Tags: , , , , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes