Lucrurile se complică, Sorina Pintea, reținută. Ce spun procurorii

Sorina Pintea, fost ministru al Sănătăţii,  a fost reţinută de DNA. Ea este   acuzată de luare de mită în formă continuată pentru că ar fi primit, printr-un intermediar, de la reprezentanţii unei societăţi comerciale 10.000 de euro şi 120.000 lei, în două tranșe, bani care nu i s-ar fi cuvenit. Suma despre care procurorii spun că i-a foat înmânată lui Pintea ar reprezenta un procent de 7 la sută din valoarea unui contract de achiziție publică.

”Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 29 februarie 2020, a inculpatei PINTEA SORINA, manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă ”Dr. Constantin Opriş” din Baia Mare, judeţul Maramureş, pentru comiterea infracţiunii de luare de mită, în formă continuată”, anunţă sâmbătă DNA.

Conform procurorilor, în perioada decembrie 2019 – 28 februarie 2020,  Sorina Pintea  ar fi primit, printr-un intermediar, de la reprezentanţii unei societăţi comerciale, în două tranşe, sumele de 10.000 de euro şi 120.000 lei, care nu i s-ar fi cuvenit, reprezentând un procent de 7% din valoarea unui contract de achiziţie publică ce avea ca obiect “proiectarea şi executarea lucrărilor de amenajare bloc operator-sală chirurgie cardiovasculară şi toracică şi spaţii adiacente”, încheiat în anul 2019 de unitatea spitalicească cu societatea comercială. ”Concret, inculpata ar fi primit banii respectivi în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în atribuţiile sale de serviciu ca manager şi ordonator de credite.În data de 28 februarie 2020, după primirea sumei de 120.000 lei, activitate ce ar fi avut loc în biroul inculpatei din cadrul spitalului, s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante”, precizează DNA.

Pintea urmează să fie prezentată Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Tags: , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes