ALERTĂ: CORONAVIRUS EXTERNE

Localizarea pacienților COVID-19 cu ajutorul tehnologiei. OMS vine cu aplicația

Tehnologia avansată oferă propriile soluții în pandemia actuală, iar multe țări au dezvoltat deja aplicaţii cu ajutorul cărora să descopere persoanele cu simptome specifice COVID-19. Între timp, vine anunțul Organizației Mondiale a Sănătății care va lansa, luna aceasta, o aplicaţie de evaluare a simptomelor bolii şi de detectare a persoanelor cu care bolnavii intră în contact. Ulterior, aplicația poate fi personalizată de fiecare guvern care o va utiliza.

OMS urmărește ca aplicația să identifice și contacții direcți ai celor bolnavi și, pentru aceasta, a cerut sprijin giganților Apple şi Google. Reprezentanții celor două companii vor dezvolta tehnologii care să asigure protecţia datelor personale.

O aplicaţie precum cea propusă de OMS ar putea duce la o mai bună cunoaștere a evoluției pandemiei, la nivel global. După ridicarea restricțiilor, aplicația ar putea fi folosită pentru a depista locurile în care virusul are o largă răspândire și , astfel, să se poată interveni local.