>
BREAKING MEDIKA

Lista spitalelor din Capitală care vor asigura asistenţa medicală de urgenţă în zilele de 15 şi 16 august

În perioada mini-vacanței din 15-16 august, cu ocazia sărbătorii legale “Adormirea Maicii Domnului”, nouă spitale de urgență și Serviciul de Ambulanță, din București vor asigura asistență medicală de urgență.

Lista unităților medicale care vor asigura asistenţa medicală de urgenţă sunt:
* Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti Floreasca
* Spitalul Clinic de Urgenţă Universitar
* Spitalul Clinic de Urgenţă “Sf. Pantelimon”
* Spitalul Clinic de Urgenţă “Sf. Ioan”
* Spitalul Clinic de Urgenţă “Bagdasar-Arseni”
* Spitalul de Urgenţă Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri
* Spitalul Clinic de Urgenţe Oftalmologice
* Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii “Grigore Alexandrescu”
* Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii “M. S. Curie”

Potrivit unui comunicat al DSPMB, Serviciul de Ambulanţă al Municipiului Bucureşti va avea program de lucru normal, cu menţiunea că în această perioadă va elibera certificate constatatoare de deces în întreaga Capitală. Solicitările populaţiei vor fi preluate la 112.

DSPMB va asigura un serviciu de gardă permanent la sediul din strada Spiru Haret nr. 14 (tel/fax 021/313.77.39, 021/311.21.90).