Liber la teatru…și nu prea! Marile teatre AMÂNĂ începerea spectacolelor pentru că nu există, încă, un CADRU LEGAL pentru funcționarea acestora (VIDEO)

Vestea redeschiderii sălilor de spectacol i-a bucurat pe iubitorii de teatru. Deși, oficial, teatrele puteau fi deschise de la 1 septembrie, în realitate directorii instituțiilor nu pot lua nici o decizie privind stagiunile teatrale pentru că nu există cadrul legislativ pentru asta.

Directorul Teatrului Nottara, Marinela Țepuș, a vorbit, la Medika TV, despre faptul că în acest moment nu există decât un proiect de ordin comun al ministrului Culturii și ministrului Sănătății, care are multe lacune și care, dacă ar fi aprobat în forma actuală, ar pune teatrele în mare dificultate.

Printre altele, proiectul specifică faptul că “angajații vor respecta măsurile de precauție universală:  a) portul obligatoriu al măștii (medicală/non-medicală), care trebuie să acopere atât gura, cât și nasul”. Marinela Țepuș spune că, potrivit acestei prevederi, actorii ar trebui să poarte mască pe scenă. Aceeași măsură nu s-ar aplica însă în cazul actorilor-colaboratori, care nu au fost luați în calcul și despre care nu se specifică nimic în proiect.

O altă prevedere care ar putea pune multe teatre în imposibilitatea de a o aplica vizează “dezinfectarea cu substanțe biocide autorizate a tuturor scaunelor după și/sau înaintea fiecărui spectacol”.

Iată ce spune directorul Teatrului Nottara despre proiectul de ordin comun, care pune teatrele în dificultate:

Marinela Țepuș speră, totuși, că toate inadvertențele nu se vor mai regăsi în varianta finală a ordinului de ministru, aflat pentru moment în consultare publică.

În ceea ce privește momentul în care de vor deschide cu adevărat sălile de spectacol, acesta este incert și depinde de publicarea ordinului de ministru.

‘’Noi nu putem face o procedură fără existența ordinului final. Nu putem programa spectacolele. În rest suntem pregătiți și așteptăm cu mare entuziasm deschiderea sălilor de spectacol. Și noi și spectatorii noștri”,  a mai spus, la Medika TV, Marinela Țepuș, directorul Teatrului Nottara.

Proiectul ordinului comun privind funcționarea instituțiilor care se subordonează Ministerului Culturii poate fi consultat AICI.

Tags: , , , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes