Legea Pacientului, actul normativ care creează tensiuni în relația medic-pacient

În spațiul public apar periodic informații despre felul în care medicii relaționează cu pacienții, iar multe dintre ele sunt negative. Specialiștii susțin însă că unul dintre motivele pentru care se creează această tensiune este generat de legile în vigoare.

Comunicarea deficitară dintre medici, pacienți și aparținătorii acestora este inexact precizată în Legea Drepturilor Pacienților. Actul normativ interzice practic orice comunicare de informații medicale către rudele celor care ajung la spital.

Noi avem o lege din 2003, Legea Drepturilor Pacientului. Această lege a fost amendată până acum doar la nivelul normelor de aplicare. A fost emis un ordin de ministru care a fost abrogat, apoi a fost emis un alt ordin în timpul primului mandat al ministrului Voiculescu și prin acest ordin s-a stabilit modul de comunicare cu aparținătorii și cu pacientul. Iar acest ordin avea o prevedere care are transpunere în lege și anume că dacă pacientul nu-și dă în mod explicit consimțământul nu poate fi informat nimeni despre starea lui de sănătate. Deci cu alte cuvinte, dacă pacientul atunci când ajunge la spital este inconștient și nu i se poate lua consimțământul, unei rude de gradul I teoretic nu poți să-i transmiți aceste date. Legea spune că datele privind pacientul, inclusiv cele de identitate, rămân confidențiale inclusiv după decesul acestuia. Conform acestei legi nu putem spune nimic despre niciun pacient că este internat într-o anumită instituție sanitară. Există decizii ale CCR și ÎCCJ care spun că această lege ar trebui aplicată așa cum este. De aceea sunt multe situații în care este foarte greu să comunici datele medicale ale pacientului unor terțe persoane. Pacientul vine cu un aparținător, poate să fie un coleg de muncă, nu este rudă, conform acestei legi nu-i putem spune nimic. Și în cazul asta apelăm la artificii, îi comunicăm date generale”, a precizat dr. Bogdan Oprița, șeful UPU-SMURD al Spitalului de Urgență Floreasca din București.

Specialiștii susțin că pandemia a reușit să tensioneze și mai mult relațiile dintre aparținători și medici, prin aplicarea prevederilor actului normativ.

Pandemia a îngreunat comunicarea dintre medici și aparținători. Situația a fost extraordinar de dificilă și cu greu i-am putut face față. Au fost momente în care s-a stat și câte 2 ore la telefon pentru a discuta cu oamenii despre starea de sănătate a rudelor lor”, a mai spus dr. Bogdan Oprița, la Medika TV.

Categorii: Sănătatea în România, Știri
Tags: , , ,
Ți-ar putea plăcea