Stil de viață Știri Studii/Cercetări

LEGĂTURILE NEȘTIUTE DINTRE ALIMENTAȚIE ȘI O BOALĂ CARE AFECTEAZĂ 400 DE MILIOANE DE OAMENI DIN LUME

Noi studii demonstrează faptul că fructele și legumele pot fi aliați redutabili în lupta pentru a preveni diabetul de tip 2. Conform statisticilor peste 400 de milioane de oameni din întreaga lume trăiau în 2019 cu această afecțiune.

Fructele și legumele consumate zilnic pot reduce cu 25 % riscul de a dezvolta diabet de tip 2, diabetul zaharat, în timp ce un consum ridicat de pâine preparată din făină neagră sau de ovăz pot reduce acest risc cu 29%.

Potrivit unor studii publicate recent în British Medical Journal, citate de CNN, dietele sănătoase, bogate în fructe, legume și cereale , împreună cu exercițiile fizice, renunțarea la fumat și menținerea unei greutăți optime, pot reduce în mod semnificativ riscul de a dezvolta diabet.

Afecțiunea este una invalidantă. Documentele Organizației Mondiale a Sănătații, emise în 2016, consideră diabetul principala cauză care determină orbire, insuficiență renală, infarct sau amputația membrelor.

Peste 463 de milioane de oameni cu vârste cuprinse între 20 și 79 de ani erau diagnosticați cu diabet anul trecut, potrivit Federației Internaționale de Luptă Împotriva DIabetului. Până în 2045, acest număr ar putea urca la 700 de milioane.

Studiul publicat în BMJ a cuprins 10,000 de persoane nou diagnosticate cu diabet de tip 2 și un grup de 14,000 de persoane care nu suferau de această afecțiune, fiind răspândit în 8 țări europene.

Astfel s-a descoperit faptul că o creștere a consumului zilnic de legume și fructe cu 66 de grame poate reduce cu 25% riscul de a dezvolta diabetul de tip 2.

Implicațiile în ceea ce privește sănătatea publică a acestei cercetări scot la iveală faptul că riscul de apariție al diabetului de tip 2 poate fi redus chiar și cu un consum mai scăzut de fructe și legume” se arată în respectivul studiu.

Un alt studiu arată faptul că un consum al preparatelor de panificație pregătite cu făină de ovăz scade riscul de a dezvolta diabet de tip 2 cu 21%, prin comparație cu cele pregătite cu făină din tărâțe sau orez negru, care reduc riscul cu doar 12 procente.

De asemenea, există diferențe în ceea ce privește riscul de a dezvolta diabet de tip 2 în urma consumului de cereale integrale și pâine neagră, pregătită cu făină din secară. Astfel cerealele integrale reduc riscul cu 19 %, iar făina neagră din secară cu 21%.

Aceste statistici sunt valabile chiar și după ajustarea indicelui de masă corporală și al altor factori de viață și de risc dietetic pentru diabet, se arată în acest studiu. În medie, persoanele care au mâncat cereale integrale – în jur de patru până la șase porții pe săptămână – au avut o rată de 29% mai mică de diabet zaharat tip 2 față de cele care nu au mâncat nici una sau mai puțin de o porție pe lună.