Un studiu la scară redusă, realizat de cercetătorii de la Facultatea de Medicină din cadrul Universității Stanford a condus la descoperirea unui marker biologic care ar putea să ajute la diagnosticarea precoce a autismului. Este vorba despre un hormon numit vasopresină, descoperit a fi la niveluri mai mici în lichidul cefalorahidian la bebelușii care mai târziu au fost diagnosticați cu autism.
Potrivit cercetării, ale cărei rezultate sunt preluate de medicalexpress din revista Academiei Naționale de Științe, când copiii mici nu procesează corect anumiți stimuli sociali de bază, creierul lor se dezvoltă pe o traiectorie diferită. Astfel, deși autismul poate fi diagnosticat de la vârsta de 2 ani, pe baza comportamentului, de multe ori diagnosticul este întârziat până la vârsta de 4 ani sau chiar mai târziu și se pierd, astfel, momente importante ale tratamentului precoce, cu însemnate beneficii.
Autismul este o tulburare de dezvoltare caracterizată prin abilități sociale reduse, comportamente repetitive și interese stereotipe. Toate observațiile arată că intervenția timpurie are beneficii de durată pentru copiii afectați. Vasopresina este un hormon proteic care are în componență nouă aminoacizi. La mamiferele de sex masculin, acest hormon influențează comportamentele sociale cum ar fi împerecherea. Vasopresina diferă de oxitocină, un hormon proteic mult mai cunoscut, prin doi aminoacizi. Dar, vasopresina pare să joace un rol mai important în autism. Studii anterioare au arătat că nivelul vasopresinei din lichidul cefalorahidian este considerabil mai mic la copii și adolescenți cu autism decât la cei fără tulburări din spectrul autist. În plus, cei cu această afecțiune au manifestat simptome cu atât mai severe cu cât nicelul acestui hormon a fost mai scăzut. Nivelurile de oxitocină nu au fost asociate, în niciun fel, cu autismul. În plus, tot în cadrul unor studii anterioare s-a demonstrat că administrarea de vasopresină la copii îmbunătățește abilitățile sociale, în timp ce oxitocina nu a avut niciun rezultat notabil.
În acest nou studiu au fost prelevate probe din lichidul cefalorahidian al sugarilor, în cadrul unor proceduri de rutină. De pildă, dacă un bebeluș cu vârsta sb 3 luni face febră, se poate intervenți pentru o puncție care are rolul de colectare a lichidului, în scopul excluderii unor infecții cerebrale. Studiul privind autismul a utilizat resturi din astfel de probe. Din 913 probe, cercetătorii au identificat 11 sugari care au primit un diagnostic de autism în copilărie. Nivelurile vasopresinei au fost mai mari la cei diagnosticați cu autism și au prezis corect diagnosticul în 7 cazuri, în timp ce în alte două a fost vorba despre copii diagnosticați ulterior cu ADHD. Cercetătorii au măsurat și nivelurile oxitocinei, dar acestea nu au furnizat niciun fel de date cu privire la pacienții care au avut un diagostic de autism.
Acesta nu este primul studiu care vorbește despre vasopresină ca biomarker în diagnosticarea autismului. În cazul de față, cercetarea condusă de profesorul Ozge Oztan de la Stanford, i-a cooptat și pe Karen Parker, profesor asociat al Universității, care a lucrat împreună cu John Constantino, profesor de pediatrie și psihiatrie la Universitatea Washington din St. Louis. Părerea unanimă a cercetătorilor este că studiul trebuie replicat pe un număr mai mare de participanți.
