Linia dintre viața profesională și cea personală nu a fost niciodată atât de neclară precum în vremurile actuale. Un cuvânt german ne arată importanța deconectării de la activitățile pe care le facem pentru slujbă și poate chiar să ne ajute să ne recuperăm o parte din timpul liber.
Mulți dintre noi suntem ușurați de faptul că am renunțat la deplasarea la locul de muncă în timpul pandemiei de COVID-19. Cu toate acestea, unii dintre noi nu mai reușesc să se deconecteze de la muncă, mai ales dacă sunt obligați să lucreze de acasă. O soluție at fi să ne reorganizăm activitățile având în prim plan filosofia promovată de cuvântul german „Feierabend”, care descrie timpul după terminarea muncii și începutul perioadei de odihnă și relaxare. Susținătorii acestei filozofii de „igienă a muncii” au recomandat măsuri precum mersul în aer liber.
Printre cei care încearcă să se deconecteze de la stresul de după serviciu se numără și Nils Backhaus. În vârstă de 34 de ani, acesta lucrează la Institutul Federal German pentru Securitate și Sănătate în Muncă, iar după program, se încălță și se urcă pe bicicleta de curse pentru o călătorie prin peisajele liniștite de-a lungul fluviului Ruhr. Această plimbare zilnică – pe care el o numește „naveta falsă” – imită călătoria pe care o făcea întorcându-se de la birou, spre casă. Este modul lui Backhaus de a recrea un început mai tradițional de „Feierabend”. „Trebuie să te odihnești direct după muncă, pentru că altfel nu mai poți da randament a doua zi ” a declarat Nils Backhaus, pentru BBC.
Mentalitatea este esențială, dar la fel și noile obiceiuri. Adoptarea unei rutine și stabilirea granițelor pentru a ajuta la deconectarea de la serviciu poate începe cu individul. „Cred cu tărie că Feierabend înseamnă să te conectezi la nucleul tău, adică familia ta, prietenii sau hobby-urile tale”, spune Gene Gerrienne, manager în vârstă de 31 de ani. Născută în Köln, a trăit în Germania până la 22 de ani, iar acum lucrează în Greenwich, Anglia. În cele din urmă, folosirea lecțiilor din „Feierabend” ar putea ajuta angajații care se simt copleșiți să-și revendice atât viața personală, cât și viața lor profesională. „Când vine vorba de echilibrul dintre viața profesională și cea privată, fiecare individ trebuie să afle ce funcționează cel mai bine pentru el și cred că nu există un răspuns corect sau greșit” a mai adăugat Gene Gerrienne.
În traducere liberă „ Feierabend” ar putea însemna „timp de renunțare” sau „oră fericită”.