O mamă și cei 7 copii ai săi sunt internați la Spitalul Județean de Urgență Satu Mare, după ce s-au prezentat la camera de gardă a unității medicale, fiind intoxicați cu o substanță folosită pentru uz veterinar.
„S-au prezentat la UPU, intoxicaţi cu o substanţă de uz veterinar prin aplicare externă, o mamă cu 7 copii din mediul rural. După acordarea intervenţiilor de urgenţă, mama în vârsta de 37 ani şi un copil de 11 ani au fost internaţi pe secţia Terapie Intensivă, doi copii în vârstă de 9 şi 15 ani au fost internaţi pe secţia Pediatrie şi patru copii cu vârste de 5 ani, 7 ani şi două gemene de 3 ani au fost transferate la Pediatrie Cluj-Napoca”, precizează oficialii Spitalului Județean Satu Mare.
Starea pacienţilor este urmărită de medici. Este al doilea caz raportat oficial, după cel petrecut în județul Ialomița, la Țăndărei, cu câteva zile înainte de Crăciun. O bunică a aplicat un produs similar nepoților săi, pentru a-i scăpa de păduchi. Din nefericire, din cauza toxicității produsului, o fetiță de 5 ani a murit.