Autoritățile din Galați iau măsuri dure pentru a preveni răspândirea noului coronavirus. Începând de luni, oamenii care vor să iasă din case o pot face doar dacă au gura și nasul acoperite.
Măsura a fost luată de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, care a stabilit că toate persoanele care circulă în spații publice trebuie să poarte măști de protecție. Totuși, autoritățile nu impun utilizarea măștilor medicinale, fiind acceptate şi cele de pânză, dar şi eşarfele, fularele sau alte accesorii vestimentare.
„De luni, 6 aprilie, se impune purtarea mijloacelor de protecţie a gurii şi a nasului în spaţiile publice precum spaţiile comerciale, pieţe, instituţii publice, şantiere etc. Aceste mijloace sunt menite să îi protejeze pe cei din jur, în cazul în care o persoană ar putea fi infectată, dar fără să prezinte simptome. Nu este obligatoriu ca aceste mijloace de protecţie să fie măşti medicale. Se pot folosi eşarfe, măşti din pânză sau orice alte tipuri de protecţie care să acopere nasul şi gura”, au anunţat reprezentanţii Prefecturii Galaţi.
Persoanele care nu respectă regula pot fi sancţionate. Măsura se va aplica tuturor persoanelor aflate în spaţii publice, vizitatori şi salariaţi, deopotrivă.