La Galaţi încep anchetele în trei cazuri de malpraxis

medicalnet-05Experții care se vor pronunța în trei presupuse cazuri de malpraxis, pentru care mai mulți foști pacienți au depus plângere, au fost desemnați la nivelul Direcției de Sănătate Publică (DSP) Galați, a anunțat miercuri șeful instituției, Valentin Boldea.

Dintre cele trei cazuri, unul s-a petrecut anul trecut, iar două, în acest an. Este vorba despre o femeie căreia, în luna ianuarie a acestui an, i s-a amputat un picior la Spitalul Județean Sf. Apostol Andrei, după ce a suferit o banală căzătură pe gheață.

Al doilea caz, de asemenea medtiatizat, înregistrat în acest an, este al bebelușului născut la Maternitatea Buna Vestire, a cărui mamă a reclamat că a fost tratat necorespunzător la spital și că doctorii au observat abia la externare că micuțul avea o fractură.

Potrivit șefului DSP Galați, cei trei experți care vor analiza cele trei situații au fost desemnați prin tragere la sorți. Pentru eliminarea oricăror suspiciuni, procedura prevede ca experții să nu fie din județul pe raza căruia s-a produs cazul respectiv. Săptămâna viitoare, persoanele care au depus reclamațiile de malpraxis vor afla și care sunt onorariile experților, bani pe care trebuie să îi achite dacă doresc continuarea anchetelor.

Conform procedurii, după finalizarea anchetei desfășurate de expert, DSP Galați trebuie să dea un verdict dacă a fost sau nu caz de malpraxis. În baza deciziei și a expertizei, familia sau persoana care a depus plângerea poate folosi acel document în instanță, unde se îndreaptă împotriva medicului sau medicilor pe care îi acuză de malpraxis.

Conform legii, DSP Galați trebuie să se pronunțe în maxim 90 de zile de la data depunerii reclamației de malpraxis. În medie, anual, la DSP Galați se primesc zece plângeri de malpraxis.

Sursa: AGERPRES

Categorii: Știri
Tags:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Ți-ar putea plăcea