La Arad vor funcționa 15 puncte sanitare de prim-ajutor pe perioada caniculei

Autorităţile locale din judeţul Arad au anunţat că, pe durata caniculei, vor amenaja 15 puncte sanitare de prim-ajutor în județ, unde oamenii pot primi apă, se pot odihni or pot beneficia de asistență medicală. Trei dintre acestea puncte vor funcționa în municipiul Arad.

Directorul executiv al DSP Arad, Geanina Potolia, a declarat pentru Agerpres că a solicitat primăriilor importante din judeţ, în general de la oraşe, să deschidă puncte de prim-ajutor în următoarele zile, în care se anunţă temperaturi de peste 35 de grade Celsius. Primăriile au anunțat că vor deschide 15 astfel de puncte, majoritatea urmând să funcţioneze în dispensare sau clădiri administrative.

În municipiul Arad vor funcţiona trei astfel de puncte, respectiv în holul principal al Palatului Administrativ, în Teatrul Clasic „Ioan Slavici” şi în Catedrala Ortodoxă din zona Podgoria.

„Aceste puncte anticaniculă au ca rol principal să ofere primul ajutor persoanelor afectate de căldură. Ele vor funcţiona pe toată durata de valabilitate a avertizărilor meteorologice privind creşterea temperaturilor diurne, codificate cod galben, portocaliu sau roşu”, a declarat Ralu Cotrău, purtătorul de cuvânt al Primăriei Arad.

Primăria Arad transmite şi recomandări populaţiei referitoare la următoarele zile, între care evitarea expunerilor prelungite la soare, purtarea pălăriilor, a hainelor lejere de culori deschise şi consumul zilnic a cel puţin doi litri de apă.

Şi Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad le-a transmis angajatorilor să ia măsuri pentru protejarea lucrătorilor pe timpul caniculei.

Categorii: Actualitate
Tags: , ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Ți-ar putea plăcea