Bucureștenii vor să fie testați pentru depistarea coronavirusului. O demonstrează numărul foarte mare al persoanelor care s-au înscris în mai puțin de 24 de ore pe platforma pusă la dispoziție de Primăria Capitalei, pentru derularea proiectului ”Testăm pentru București”.
Primarul Bucureștilor, Gabriela Firea, a anunțat, sâmbătă în jurul orei 10.00, pe contul de facebook că 5000 de bucureșteni s-au înscris pentru a fi testați gratuit.
”5 000 de bucureșteni s-au înscris pentru a se testa gratuit, să afle daca sunt contaminați cu noul coronavirus. NU folosiți adrese de mail yahoo, daca vreți să aplicați pentru acest proiect. Orice altă adresă electronică poate fi scrisă în formular. După înscriere, veți fi contactați și programați pentru testare la unul din cele 20 de laboratoare ale clinicilor de stat și private partenere ale programului “Testăm pentru București”. Testele sunt PCR – cele mai performante la nivel mondial. Constau în analizarea unei probe din exudatul nazal si faringian”, a anunțat primarul Capitalei.
Aplicaţia prin care bucureștenii se pot înscrie pentru testare, http://testampentrubucuresti.assmb.ro/ este funcţională de vineri, de la ora 13.00
Bucureştenii care vor să știe dacă au coronavirus trebuie să completeze o declaraţie care cuprinde criterii de eligibilitate şi date personale (nume, prenume, CNP, serie şi număr C.I., vârstă, sex, adresă de domiciliu, număr de telefon, adresă de e-mail, în cazul minorilor sunt necesare datele din certificatul de naştere). După finalizarea acestei prime etape şi acceptarea intrării în program, urmează completarea cererii de înscriere şi consimţământul pentru participare.
Fiecare participant înscris primeşte un număr de înregistrare şi un e-mail de confirmare, urmând să fie contactat pentru programare şi testarea propriu-zisă.
Testarea este gratuită, iar Primăria Capitalei, prin ASSMB, urmează să deconteze pentru fiecare persoană testată suma de 200 de lei, direct către laboratoarele de stat şi private afiliate proiectului.
Persoanele care vor fi testate trebuie să nu aibă simptome de infecție cu noul coronavirus.
” Vom opri această primă etapă când, după ce se vor fi înscris cele 11 000 de persoane, se pot continua înscrierile pentru viitoarea etapă. Va exista şi o etapă a doua a acestor testări, nu folosim teste rapide care sunt contestate în această perioadă, ci testarea este de tip antigen cu aparate de tip Real time PCR. Testarea este dintr-un exudat nazal şi faringian”, a explicat primarul general, Gabriela Firea.
Ea a adăugat că săptămâna viitoare va începe a doua acţiune de testare, cu teste de tip anticorp, care va arăta modul în care virusul a circulat în Bucureşti, respectiv câte persoane au fost bolnave fără să fi ştiut. Această acţiune se face pe un eşantion de 10.500 de persoane.