În judeţul Sibiu este nevoie de un număr de nouă ori mai mare de asistenţi medicali comunitari, adică de 220 de astfel de persoane specializate, în condiţiile în care în prezent sunt angajaţi doar 25 de asistenţi medicali comunitari, conform unui comunicat de presă remis joi, AGERPRES, de Direcţia de Sănătate Publică (DSP).
‘În judeţul Sibiu, aceste centre (pentru servicii de asistenţă medicală comunitară – n.r.) sunt funcţionale în municipiul Sibiu şi comuna Laslea. În condiţiile în care, la nivelul judeţului Sibiu, este necesar un număr de 220 asistenţi medicali comunitari şi 44 mediatori sanitari, în prezent sunt angajaţi numai 25 asistenţi medicali comunitari şi 20 mediatori sanitari în 29 unităţi administrativ-teritoriale (oraşe şi comune)’, conform DSP.
Aceste concluzii s-au desprins în urma unei analize efectuate în perioada iunie 2009 – decembrie 2011. Sibiul alături de alte nouă judeţe face parte dintr-un proiect finanţat de Uniunea Europeană, din Fondul Social European.
Unul din scopurile acestui proiect cu finanţare europeană, este şi dezvoltarea de reţele pilot pentru servicii de asistenţă medicală comunitară prin înfiinţarea, dotarea şi punerea în funcţiune a unui număr de 26 centre pilot de asistenţă medicală comunitară, în localităţi din mediul urban şi rural din cele zece judeţe din ţară. Cu bani europeni se vor specializa în domeniul practicii asistenţei medicale comunitare un număr total de 488 de persoane, din care 114 persoane din judeţul Sibiu.