Ipoteze la Medika Special: Care ar putea fi cauzele decesului femeii de 47 de ani, moartă la câteva sute de metri de Spitalul Judeţean Ilfov

Cazul femeii de 47 de ani moarte la câteva sute de metri de Spitalul Judeţean Ilfov
continuă să suscite interesul opiniei publice dar şi a lumii medicale româneşti. În timp de
ce poliţia a deschis o anchetă penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor din
culpă, medicii încearcă să explice cum a fost posibilă producerea unui asemenea
eveniment în apropierea unei unităţi medicale. Subiectul a fost intens dezbătut luni seară
la emisiunea Medika Special, realizată de Doru Gheorghiade, iar părerile specialiştilor
sunt împărţite aşa cum era de aşteptat, mai ales că în spaţiul public a apărut informaţia că
medicii legişti au stabillit că femeia ar fi murit de inimă.
Prezentă în platou, medicul cardiolog Monica Trofin, a explicat că un astfel de caz poate
fi încadrat în ceea ce se numeşte “moarte subită”. Dr. Trofin a declarat în acest context:

“Din punct de vedere medical moartea de origini necunoscute la o persoană tânără de 47
de ani, într-o aparentă stare de sănătate normală este, practic, o moarte subită. Aşa după
cum se spune, cauza pare a fi elucidată fiind de cauză cardiacă. Însă, ceea ce a generat
stopul cardiorespirator se va lămuri în următoarele zile. De obicei la persoane de peste 35
de ani, se referă la o afecţiune coronariană, şi care mult timp poate să rămână
asimptomatică. Iar, prima manifestare a bolii să fie chiar moartea subită. Însă în acest
moment, noi nu ştim dacă femeia avea alte afecţiuni care au afectat inima.”


La rândul său, prezent şi el în studio, dr. Virgil Stroescu, medic specialist endocrinolog a
apreciat că în cazul femeii din Ilfov, problema e mult mai amplă: “Corpul uman are 100
de mii de kilometri de vase sangvine, prin care circulă în fiecare secundă sînge. Dacă din
aceste vase unul se înfundă, regiunea unde acestea vascularizează poate suferi afecţiuni
grave. Dacă se întîmplă la creier sau la inimă, o parte din inimă nu mai funcţionează
normal şi apare această ischemie, adică ţesutul nu este bine irigat. Doamna a avut 47 de
ani iar prin venele sale a curs în acest timp sînge şi se poate întîmpla mai ales că
alimentaţia noastră este total greşită şi se depune colesterol sau grăsimi animale care la
rîndul lor favorizează ca o parte din inimă să nu mai funcţioneze. Problema că au apărut
astfel de situaţii la vârste foarte fragede, de multe ori din cauză că oamenii îşi bat joc de
propria sănătate.”

Amintim că, recent, o femeie de 47 de ani a murit în propria maşină la cîteva sute de
metri de Spitalul Judeţean Ilfov, după ce medicii de la Urgenţe au consultat-o şi apoi au
trimis-o acasă. Soţul femeii a declarat, ulterior presei că medicii de la spital şi cei de la
Ambulanţă nu şi-au făcut datoria şi că femeia a murit cu zile.

Ți-ar putea plăcea

De interes