Întrebarea la care nu ți-a răspuns nimeni până acum! Cum să-ți convingi copilul să poarte mască

S-au spus și s-au scris multe despre măștile de protecție, indiferent că sunt chirurgicale ori din bumbac. Au devenit, pe timpul pandemiei, o necesitate. Și totuși sunt și întrebări pe care mulți și le-au pus, dar la care nu au primit răspuns. Una dintre ele chiar reprezintă o problemă cu care se confruntă părinții, mulți copii, mai ales de vârstă foarte mică, refuzând să poarte mască.

Christopher Willard, lector de psihiatrie la Harvard Medical School și autorul „The Breathing Book”, o carte care îi învață pe copii să respire corect, a explicat pentru CNN de ce refuză cei mici masca:

“Copiii sunt mai sensibili la lucruri noi decât adulții. Există, de asemenea, un aspect psihologic mai ciudat, și anume acela că nu pot să-și vadă fața sau expresiile faciale ale altor persoane”, a spus Willard.

Copiii încep, tocmai de aceea, să se teamă de mască. Pentru a estompa această frică, încercați să le oferiți măști atrăgătoare, “cool”, cu desene distractive. Încercați desene cu supereroii preferați ai copilului sau cu ninja care poartă măști în timp ce ajută alți oameni. Arată-i copilului tău propria mască și că, deși o porți, rămâi tot tu, mama sau tata. Vedeți dacă puteți găsi imagini cu celebritățile preferate ale copilului dvs. care poartă măști.

Folosindu-vă de aceste trucuri i-ați putea putea face pe copii să simtă că măștile sunt „ale lor” și să le ofere un sentiment de proprietate, făcându-le plăcere să le poarte.

Categorii: Externe, Știri
Tags: , , , ,
Ți-ar putea plăcea