Numărul persoanelor care au intoleranță la gluten, o proteină care se găsește în anumite cereale, precum grâul, ovăzul, orzul și secara, a crescut de până la 10 ori, în ultimii ani.
Intoleranţa la gluten afectează între 250.000 şi un milion de români, conform estimărilor Asociaţiei Române pentru Intoleranţă la Gluten (ARIG). Din păcate, boala este mult subdiagnosticată deoarece simptomele pot fi confundate cu ale altor boli, atrag atenția reprezentanții ARIG.
O anemie care nu mai trece, dificultatea de concentrare sunt semne care pot anunța boala celiacă (intoleranță la gluten).
Glutenul are o valoare nutriţională foarte mică iar principala funcţie a acestei proteine este aceea de a acţiona ca agent de legătură, oferind făinii capacitatea de a creşte, ceea ce face posibilă producerea pâinii.
Atunci când există predispoziție genetică, ingerarea unor cantităţi chiar și neînsemnate de alimente care conţin gluten declanşează o reacţie imună în intestinul subţire, cauzând o inflamaţie cronică. Starea inflamatorie cronică duce, în cele din urmă, la distrugerea vilozităţilor intestinale și la limitarea proceselor de absorbție de la nivelul intestinului subțire. Acest proces este însoţit de o serie de simptome care diferă de la individ la individ.
În prezenţa simptomelor care pot fi asociate cu celiachia, un diagnostic iniţial de intoleranţă la gluten se obţine, adesea, doar în baza testelor de sânge. Cu toate acestea, se poate obţine un diagnostic definitiv doar în baza unei biopsii intestinale. În cadrul acestei proceduri se recoltează o probă de ţesut din intestinul subţire care apoi este supusă unei examinări histologice ce poate confirma o posibilă atrofie a vilozităţilor intestinale.
În mod normal, peretele intestinului subțire este acoperit de vilozităţi (proeminenţe la nivelul mucoasei intestinale) şi microvilozităţi care au rolul de a mări suprafaţa intestinului, în vederea absorbţiei nutrienţilor.
La persoanele ce suferă de boala celiacă, aceste vilozităţi sunt semnificativ reduse, iar mucoasa intestinului subțire este direct afectată. Ca urmare a micşorării suprafeţei intestinului subțire, absorbţia proteinelor, grăsimilor, a carbohidraţilor dar mai ales a vitaminelor , mineralelor și microelementelor este redusă, rezultatul fiind malnutriţia şi pierderea funcţionalităţii.
Pasul cel mai important în managementul bolii celiace este însuși diagnosticul.
După diagnostic, boala poate fi ținută sub control fără terapii medicamentoase.
Doar prin simpla adoptare a unei diete fără gluten, pacienţii vor experimenta soluţionarea treptată a simptomelor, chiar dacă acestea s-au menţinut ani de zile până în momentul diagnosticului.
