Inspecții în marile restaurante din București. Vezi care au fost controlate și cu ce rezultat

Polițiștii locali au făcut, în week-end, inspecții în marile restaurante și cluburi din București. Măsura vine după ce, vineri, Grupul de suport tehnico-științific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României, a luat decizia de suspendare a adunărilor publice cu peste 100 de persoane.

În cazul evenimentelor cu un număr de participanți sub o mie, Hotărârea 6/2020 prevede că ”măsura de limitare va fi adoptată, la nivel local, pentru fiecare eveniment în parte, pe baza unei analize a riscurilor și a tipului de activitate, cu avizul prealabil al DSP.”

Decizia le-a fost adusă la cunoștință proprietarilor de cluburi și restaurante pentru a fi aplicată în perioada următoare. Administratorii au obligația să comunice când organizează evenimente cu un număr mare de participanți și să obțină avizul inspectorilor sanitari anterior zilei în care este programat evenimentul. În funcție de evoluția infecțiilor cu coronavirus, nu este exclusă interzicerea acestor adunări, la un moment dat. Iată, mai jos, lista localurilor prin care au trecut polițiștii!

  1. Hard Rock Caffe – administrat de  Midi Development SRL -parc Herastrau
    2. Beraria H – administrat de  Beraria H SRL – parc Herastrau
    3. Casa di David – administrat de  Gourmet Food SRL -parc Herastrau
    4. La Brasserie- administrat de  La Brasserie du Parc SRL -parc Herastrau
    5. Argentine Steak & Sushi – administrat de Argentine Bar & More SRL -parc Herastrau
    6. The Embassy – administrat de  Embassy Green SRL -parc Herastrau
    7. Pescarus – administrat de Bogdan Restaurante SRL – parc Herastrau
    8. Trattoria Il Calcio- administrat de  Cuccina BTT SRL -parc Herastrau
    9. Issoleta – administrat de  Ristorante Issoleta SRL -parc Herastrau
    10. Complex Herastrau- administrat de Complex  Herastrau SA -parc Herastrau
    11. Fabrica -administrat de Fabrica Restaurant SRL – str Intrarea Ovidiu nr 6, sector 4
    12. Biutiful Downtown – administrat de Twins Downtown SRL – Splaiul Unirii nr 165, sector 3
    13. Uanderful Restro Bar – administrat de Rubicon Floreasca SRL – Gheorghe Titeica nr 212-214, sector 2
    14. Club Fratteli – administrat de Twins Cafe SRL – Glodeni 1-3, sector 2
    15. Club Face -administrat de High Entertainment Concept SRL – bd Marasti 65-67, sector 1
    16. Club One – administrat de Stemaris Ventures SRL- Splaiul Independentei nr 290, sector 6
    17. Hanul Drumetului – administrat de Egreta Comert si Servicii SRL – Bd 1 Mai nr 28, sector 6

Acțiunea s-a încheiat cu procese-verbale de inspecție la toate cluburile și localurile și nu s-au aplicat sancțiuni.

Tags: , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes