Fără doar și poate, rețelele de socializare influențează viața utilizatorilor. Abundența de imagini în care este exprimată frumusețea le face pe adolescentele de astăzi să-și dorească să arate exact ca persoanele din respectivele fotografii. Astfel, fetele apelează la trucuri de înfrumusețare și utilizează produse cosmetice care le pot afecta sănătatea pielii tenului.
„Rețelele de socializare şi multe poze care se postează, multe filtre care au apărut influențează psihicul în formare. Fetele încep să se macheze prea devreme şi să folosească multe cosmetice în dorinţa de a arăta aşa cum arată pozele. Dacă toate cremele acestea pe care le folosesc, dacă ar fi doar creme hidratante, dar nu sunt, de fapt la vârsta aceasta fragedă nu e nevoie mai mult de o cremă hidratantă şi nu tot timpul”, a declarat dr. Olga Melnic, medic specialist dermatolog și oftalmolog, la Medika TV.
Cel mai des folosit produs de înfrumusețare este fondul de ten. Însă utilizarea lui de către adolescente le poate afecta sănătatea pielii.
„Intervine problema cu hormonii şi poate nişte erupţii, dar această problemă poate fi agravată de folosirea multor fonduri de ten care conţin multe silicoane, conservanţi, înfundă porii, împiedică curăţarea normală şi corectă a pielii. În plus, atunci când totuşi fetele se demachiază, asta trebuie să fie o lege, să ne demachiem în fiecare seară, dacă vrem să păstrăm un ten frumos şi tânăr cât mai mult timp, când scoatem machiajul scoatem şi filmul sănătos care se află pe suprafaţa pielii noastre, care este o protecţie naturală în care trăieşte microflora normală, sănătoase a pielii noastre” a mai spus dr. Olga Melnic.