Autoritățile sanitare din Statele Unite și Mexic cer Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) să declare o urgență de sănătate publică în legătură cu un focar de infecții nosocomiale, asociate intervențiilor chirurgicale cosmetice efectuate Mexic. Pacientele ar fi fost infectate cu ciuperci, care au provocat meningită.
Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC) a declarat că două persoane care au suferit intervenții chirurgicale cu anestezie epidurală au decedat din cauza meningitei. Aproximativ 400 de persoane din Statele Unite și Mexic sunt monitorizate. Două clinici cosmetice din orașul mexican Matamoros au fost închise.
Autoritățile din Statele Unite și Mexic au îndemnat persoanele care au suferit intervenții chirurgicale cu anestezie epidurală la River Side Surgical Center sau Clinica K-3 începând cu luna ianuarie să se prezinte la evaluare, chiar dacă nu prezintă simptome în prezent.
CDC a declarat că a identificat deja 25 de persoane din Statele Unite suspecte de a dezvolta meningită fungică. Pentru femeile din Statele Unite ale Amercii este obișnuit să călătorească în Mexic pentru proceduri cosmetice precum liposucția sau mărirea sânilor, care implică injectarea unui anestezic în zona din jurul coloanei vertebrale.
Un reprezentat din cadrul CDC a declarat că medicamentele utilizate în timpul anesteziei în actualul focar ar putea fi contaminate. “Se pare că aceaste medicamente ar fi fost achiziționate de pe piața neagră și acolo ar fi fost contaminate”, au declarat oficialii CDC.
În octombrie anul trecut, în urma unor investigații, s-a descoperit că un lot de anestezic local folosit în mod obișnuit pentru operații precum cea de cezariană a fost infectat cu același tip de ciupercă. Din cauza infecțiilor, 39 femei, din statul mexican Durango, și-au pierdut viața.
Cel mai frecvent simptom timpuriu al meningitei fungice este durerea de cap, urmată de simptome precum febră, vărsături, dureri de gât și vedere încețoșată. Meningita fungică nu este contagioasă și poate fi tratată cu medicamente antifungice, dar poate deveni rapid o afecțiune gravă odată ce apar simptomele. Americanii călătoresc adesea în Mexic pentru a beneficia de servicii medicale, datorită costurilor mici practicate în această țară.
OMS poate declara o urgență de sănătate publică atunci când o boală se răspândește între țări și este necesară o coordonare internațională pentru a o controla.